Contractul ce prevede achiziționarea a 700 de mii de doze de vaccin Pfizer a ajuns la Chișinău
Peste 700 de mii de doze de vaccin Pfizer contra Covid-19 urmează să ajungă la Chișinău. Contractul ce prevede achiziționarea a ajuns astăzi, la Chișinău. Despre aceasta a anunțat președinta țării, Maia Sandu, în cadrul ceremonii oficiale de donație a anui lot de asistență în lupta cu Covid-19. 
Foto:

„Contractul cu Pfizer a ajuns la Chișinău. Autoritățile pot să semneze acest contract pentru 700 de mii e doze Pfizer. Evident că acestea vor veni mai târziu. Între timp, trebuie să continuăm procesul de vaccinare cu serurile pe care le deținem”, a declarat Maia Sandu. 

Republica Moldova a primit astăzi, 10 iunie, un lot de asistență considerabil din partea Guvernului Germaniei în lupta cu pandemia de Covid-19. Este un ajutor de peste 200 milioane de lei.

„Chiar și dacă Germania se confruntă cu o situație dificilă, am trimis o listă mare cu necesități și vedem acum acest ajutor. Este un ajutor de peste 200 milioane de lei. Este un ajutor foarte mare. Suntem recunoscători pentru acest ajutor și autorităților din Berlin. Acest ajutor a venit prin mecanismul de protecție civilă a Uniunii Europene și suntem recunoscători echipei din Europa”, a menționat președinta țării Maia Sandu. 


Pub