Dezastru în mai multe localități din cauza ploilor: Ministerul Agriculturii cere 47 de milioane de lei pentru a acoperi pagubele

Ministerul Agriculturii solicită Guvernului să aloce 47 de milioane de lei pentru a acoperi prejudiciile cauzate de ploile din ultima perioadă. Despre asta a anunțat ministrul interimar al Agriculturii, Ion Perju. Acesta a precizat că au fost afectate gospodării și livezi din circa 29 de localități din mai multe raioane ale țării, iar pagubele se ridică la 35 de milioane de lei.

Foto:

„Pe teritoriul Republicii Moldova, în perioada anului 2021, dar în special începând cu luna mai și prima jumătate a lunii iunie au fost înregistrate peste 20 de situații excepționale cu caracter natural, precum vijelii, ploi torențiale cu grindină și vânt puternic, furtuni de praf care au dus la pagube destul de mari. Acestea s-au produse pe teritoriul a 29 de localități din 14 raioane, cele mai afectate fiind Edineț, Criuleni, Drochia, Florești, Ialoveni, Orhei Rezina ș.a.

În consecință, au fost distruse 3.000 de hectare inclusiv porumb, floarea soarelui, sfeclă de zahăr, grâu, orz, livezi, legume și pomușoare. Paguba materială înregistrată la moment constituie 35 de milioane de lei, dintre care peste 30 de milioane sunt pagube pentru culturile agricole”, a declarat ministrul Agriculturii, Ion Perju. 

Din cele 47 de milioane de lei, 12 milioane ar urma să fie alocate pentru procurarea unui lot de rachete antigrindină, iar restul pentru a compensa pagubele.

Deputații PSRM au cerut ieri Guvernului de urgență să întreprindă măsuri de susținere a agricultorilor, care au avut de suferit de pe urma pagubelor provocate de grindină. Potrivit deputatului socialist Radu Mudreac, intemperiile din ultimele zile au distrus mii de hectare de terenuri agricole. Mudreac a amintit cum în plină campanie prezidențială din 2020, unii politicieni au scos țăranii în Piața Marii Adunări Naționale, iar azi se fac a nu vedea aceste probleme majore.

Mai multe localități din diferite raioane ale țării au fost afectate în urma ploilor torențiale înregistrate în ultimele zile.


Pub