Moartea artistului Iurie Sadovnic a pornit un val de discuții publice întârziate, dar foarte necesare, despre sănătatea mintală. Depresia severă este cauza cea mai frecventă a sinuciderii, iar Iurie Sadovnic urma un tratament pentru aceasta boală, spune colegul și prietenul său, Viorel Burlacu. „Eu știu că era în depresie și depresia a durat mult.”
Dar moartea unui om de acest calibru, pe lângă semnele de întrebare și durerea pe care o lasă în urmă, ar trebui să devină un prilej să discutăm despre ce se putea de făcut. Pe lângă conversațiile despre depresie și sănătate mintală, cred că este necesar să vorbim și despre ce putem face ca stat, comunitate pentru artiști. Cum facem artiștii să se simtă prețuiți și protejați? Cum creăm spații în care oricine, oricâți urmăritori ar avea sau oricâte piese ar fi compus, să nu simtă stigmatizare, rușine, atunci când vorbește despre greutățile vieții?
Sistem de sprijin
Am discutat cu Viorel Burlacu, care este muzician și compozitor, dar și cu alți artiști de la noi despre ce putem face. Cei mai mulți mi-au spus că este nevoie de un sistem de sprijin pentru artiști, în ceea ce ține de sănătatea mintală.
„Este nevoie de sistem de monitorizare, de comunicare, în care poți să depistezi cel puțin niște intenții, pe care dacă le știi la timp, ar putea fi oprite niște tragedii”, spune Viorel Burlacu. În Canada, SUA și Marea Britanie există mai multe organizații care oferă servicii de sprijin pentru artiștii care au probleme de sănătate mintală. Și organizațiile profesionale ar putea juca un rol important aici. De exemplu, Uniunea Artiștilor din Anglia declară încă din 2017 „că este preocupată de efectele muncii precare a membrilor săi. Lipsa unui loc de muncă stabil, multiple angajamente profesionale și personale, un viitor incert pentru lumea artistică și izolarea artiștilor contribuie la creșterea riscurilor de a dezvolta probleme de sănătate mintală”. Deși organizația nu oferă direct servicii de consiliere, deschiderea spre acest fel de subiecte și crearea unui spațiu în care aceste discuții sunt sigure și binevenite pot salva vieți.
Artiștii cu care am vorbit spun că izolarea din pandemie și lipsa susținerii din partea autorităților pot avea urmări grave la nivel mintal. „Ar trebui să vorbim acum și despre grija pe care o poartă statul față de sănătatea mintală a oamenilor, dar și reacția societății”, spune Iulia Panici.
Susținerea artiștilor pe timp de pandemie
În timp ce majoritatea țărilor din UE au oferit subvenții artiștilor, oamenii de artă din Moldova nu au beneficiat de susținere materială. Artiștii consideră că nu au fost folosite nici alte mecanisme care ar fi putut să le facă viața mai ușoară. „Eu înțeleg, pot să rezonez cu durerea pe care poate să o trăiască un artist, pentru că și noi am fost lăsați efectiv de izbeliște din toate părțile. Să admitem că nu are statul să-ți ofere sprijin financiar, dar când tu rămâi efectiv fără niciun venit, există instrumente alternative, vacanță fiscală eventual. Noi din puținii bănuți pe care i-am făcut online a trebuit să plătim impozite”, spune Iulia Panici.
Și Pasha Parfeni spune că „multe legi sunt disfuncționale și neavantajoase pentru artiști. Știu că în România a fost plătită măcar ceva compensație pentru artiști pe timp de pandemie, la noi n-a fost plătit nimic”. Mai mult, Pasha povestește că pe perioada de pandemie a încercat să oprească plățile pentru patentă, modelul legal pe care-l folosesc majoritatea artiștilor de la noi pentru furnizarea serviciilor lor, dar nu a reușit până la urmă, deci a fost nevoit să plătească patenta și pentru lunile în care nu a avut niciun venit.
Vezi aici mărturiile mai multor artiști, din diferite domenii, despre cum s-au simțit Neesențiali pe perioada pandemiei.
Autori fără drepturi
Viorica Nagacevschi este textieră, notară și una dintre fondatorii Asociației Copyright, care are grijă ca muzicienii să fie remunerați pentru drepturile de autor ale pieselor pe care le-au compus. Ea spune că în Republica Moldova interesele artiștilor nu sunt apărate suficient, nici de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), nici de legea care spune că din toate produsele care se difuzează la TV și radio doar 10% trebuie să fie produs autohton. Din cauza faptului că sunt difuzați prea rar, artiștii de foarte multe ori primesc sume foarte mici din drepturile de autor.
Nagacevschi mai spune și că foarte multe companii mari de la noi care folosesc muzica artiștilor refuză să plătească pentru drepturile de autor, iar asta rezultă adesea în procese de judecată lungi și costisitoare. Pentru a remedia problema este nevoie de educație, de dezvoltarea domeniului și de formarea experților în legislația care ține de drepturile de autor, iar de acest lucru ar trebui să fie responsabilă AGEPI, susține Nagacevschi. „Ei (n.r.: AGEPI) se uită la artiști ca la niște lucrători liber-profesioniști care ar trebui de undeva să-și găsească pâinea”, spune Nagacevschi.
Ea mai spune că îi înțelege pe artiști atunci când aleg să se implice în concertele electorale sau să cânte la nunți și cumătrii, pentru că foarte mulți dintre ei nu au alte surse de venit.
Deși piesele lui Iurie Sadovnic sunt arhicunoscute și generau un venit modest (suma nu poate fi divulgată pentru că se referă la datele cu caracter personal), Viorica Nagacevschi spune că suma ar fi putut fi mult mai mare dacă difuzorii naționali ar paria mai des pe produsele făcute în Moldova și legea ar fi de partea lor.
Cu ce rămânem?
„Tristețea este foarte mare. Noi am avut anul trecut cazul lui Cătălin din 7 Klase și nu s-a schimbat nimic, nu ne-am autosesizat. Acum avem cazul lui Iurie Sadovnic și aș vrea să cred că poate e un moment în care oamenii o să se gândească un pic”, spune Iulia Panici, solista trupei Via Dacă.
Iată cum îl descrie pe Iurie Sadovnic Viorel Burlacu, colegul și prietenul lui:„Dintre toți artiștii de la noi cu care am lucrat, el era cel mai citit. Era om-enciclopedie. Era un om foarte blând, pe de altă parte insistent, perseverent, muncitor, era un om care nu se băga peste altcineva ca să facă ceva și reușea. Era un om foarte curaj, am trecut prin situații foarte dificile. Atunci când era războiul din Transnistria el a cântat pe câmpul de luptă, fără ca să se apere. Cred că la fiecare discuție vorbeam și despre dumnezeu. Poate cineva îl acuză, „ce, asta-i creștinește?”. El era conștient de puterea supremă, care nu coincidea neapărat cu tablourile din biserică sau descrierile dintr-o oarecare carte.
Era foarte pozitiv, tristețea lui n-o vedea nimeni. Și avea planuri multe, CD-uri, o carte, un film. Avea sarcini că trebuia încă o viață să trăiască.” |
