fbpx

Arheologii au descoperit un ou de găină intact, vechi de 1000 de ani

Arheologii israelieni au descoperit un ou de găină intact, cu o vechime de circa 1000 de ani. Acesta a fost găsit într-un sit arheologic situat în oraşul Yavne, într-o hazna ce datează din perioada islamică, potrivit Autorității pentru Antichităţi din Israel, relatează gandul.ro, cu referire la publicația Haaretz.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Oul a fost descoperit intact după atâtea secole, iar acest lucru se datorează condiţiilor specifice din acel spaţiu, care au ajutat la conservarea lui, au explicat arheologii din Israel.

Acesta prezenta o crăpătură de mici dimensiuni în partea inferioară, astfel încât majoritatea conţinutului său s-a scurs, rămânând doar o cantitate redusă de gălbenuş, care a fost păstrată pentru viitoare analize ADN.

Avicultura a fost introdusă în regiune în urmă cu 2300 de ani, în timpul perioadelor elenistică şi romană timpurie.

O reducere semnificativă a procentului de oase de porc găsite în siturile din regiune provenind din perioada islamică, începând din secolul al VII-lea, a fost remarcată, reflectând interdicţia religiei islamice de a consuma carnea acestui animal.

În aceeaşi groapă, arheologii au descoperit, de asemenea, trei păpuşi confecţionate din oase, tipice perioadei islamice, folosite pe post de jucării. În cadrul săpăturilor pe scară largă realizate în acest sit arheologic, echipa a dezgropat o zonă de producție extinsă și diversă ce datează din perioada bizantină.

Articole asemănătoare

Back to top button