Principală  —  IMPORTANTE   —   Citiți joi în ZdG

Citiți joi în ZdG

În numărul curent al ZdG, citiți partea a doua din seria de anchete „Hoții de păduri”. Aflați aici despre cum o dinastie de pădurari luptă cu nedreptățile din sistemul de justiție, dar și cum un denunț depus la organele de drept de câțiva foști și actuali pădurari deconspiră felul în care a fost furat lemnul din pădurile amplasate pe teritoriul raionului Hâncești. 

Tot mâine, citiți în ZdG un interviu cu agricultorul Sergiu Dimineț, care timp de 10 ani a fost membru al Diasporei, iar în prezent, pe lângă activitatea respectivă, este consilier local la Cărpineni. În interviu, Dimineț povestește despre cum se muncește în prezent în agricultură, despre calitatea produselor crescute aici, dar și despre ce (nu) au schimbat protestele agricultorilor. 

De asemenea, joi găsiți în ZdG un reportaj despre cum are loc vaccinarea la Bălceana – primul sat  închis pentru carantină anul trecut. Aflați din material ce îi determină pe cei mai mulți localnici să se imunizeze, dar și cei îi pune pe gânduri pe cei care refuză să facă acest lucru.

Tot în acest număr de ziar, aducem un omagiu artistului Iurie Sadovnic și republicăm un interviu pe care l-a acordat ZdG cu 8 ani în urmă, în care vorbește despre muzica sa și despre condiția artistului în R. Moldova. 

La pagina „Diaspora” găsiți un text despre cum o familie din SUA, care a pierdut un om drag, învață să transforme doliul în bucurie și moartea – în viață.  

Anchete: Hoții de păduri (II). Lupta unei dinastii de pădurari cu sistemul și cu relațiile din justiție

Realitatea: Atacuri asupra jurnaliștilor în 2020: cel mai frecvent, atacatorii sunt reprezentanți ai autorităților statului

Reporter special: „Ne vaccinăm și mergem să lucrăm la pământ mai departe”. Cum are loc imunizarea în primul sat închis în carantină

Clinica juridică a ZdG: Indemnizația în cazul decesului unuia dintre soți. Condiții de acordare

Exclusiv: La noi în sat, oamenii cred că cel mai serios dușman e „nunta anului”, coaliția PCRM-PSRM. Interviu cu Sergiu Dimineț, care timp de 10 ani a fost membru al Diasporei, în prezent – agricultor și consilier local la Cărpineni, Hâncești

In Memoriam: Iurie Sadovnic, acum opt ani: „Artiștii sunt sărăciți intenționat, ca să cânte pe doi bani la alegeri”. — Cine și cum ar fi în stare să vă taie drumul spre chitară? — „Moartea”.

Diaspora: Cum am transformat doliul în bucurie și moartea – în viață

EDITORIAL:

Alina Radu: Corupții din Moldova la Parchetul European?

Aneta Grosu: Mesajul corupților: cu noi la guvernare sau – în haos

Petru Grozavu: 11 iulie – mai mult decât alegeri