image
Sursa foto: Radio Chișinău

Cimil recunoaște că au existat discuții despre o eventuală demisie a membrilor CEC pentru a zădărnici scrutinul electoral

După ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora factorii politici ar pune presiune asupra unor membri CEC ca aceștia să-și dea demisia – și să zădărnicească astfel buna desfășurare a scrutinului – președintele CEC și-a exprimat speranța că actuala componență CEC își va duce mandatul până la final.

„Eu personal nu am fost contactat ca să-mi dau demisia, dar discuții pe interior la acest subiect au existat. Deocamdată nu s-a ajuns la demisia in corpore sau la demisia unor membri. Ce urmează să facă membrii CEC pe viitor, ține de obrazul și de responsabilitatea fiecăruia și de datoria de a-și duce mandatul până la final”, a spus Dorin Cimil în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova, citat de IPN.

Președintele CEC spune că în prezent există presiune asupra instituției atât din partea societății, în contextul deciziei privind numărul secțiilor de vot pentru diaspora, cât și din partea Guvernului, care nu oferă certitudine privind finanțarea integrală a scrutinului.

„Există presiune din partea alegătorilor și acest lucru este corect. Oamenii își manifestă nemulțumirea, spiritul civic. Această presiune s-a resimțit și în timpul ședinței CEC. Actorii politici fac presiune pe domeniul lor de activitate, nu adoptă legi, nu vin la consultările cu noi, nu acordă nici bani și nici garanții că banii vor fi alocați, fonduri de care avem nevoie pentru buna desfășurare a scrutinului”, a mai spus Dorin Cimil.

La ora 15, Comisia Electorală Centrală urmează să examineze proiectul de hotărâre privind revizuirea deciziei de sâmbătă, când s-a aprobat numărul de 139 de secții de vot deschise pentru cetățenii Republicii Moldova din străinătate. Numărul este similar celui de la alegerile prezidențiale, în pofida faptului că un număr record de moldoveni din diaspora – peste 100 de mii – s-au înregistrat în prealabil.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: