image
Sursa foto: Facebook Queensland Museum

O specie de dinozaur descoperită în 2006 ar fi cea mai mare găsită vreodată în Australia

Cercetătorii australieni au clasificat o specie de dinozaur descoperită în 2006 drept cea mai mare găsită vreodată pe continent. Acest dinozaur aparţine grupului titanozaurilor, animale care au trăit cu circa 100 de milioane de ani în urmă.

Rămăşiţe ale unor specimene din acest grup de dinozauri erbivori cu gâtul lung au fost descoperite pe toate continentele, informează AFP.

Se estimează că Australotitan cooperensis avea între 5 şi 6,5 metri înălţime şi o lungime de 25-30 de metri, ceea ce îl face cel mai mare dinozaur australian cunoscut până în prezent.

„Judecând după comparaţia taliei membrelor, acest nou titanozaur se numără printre cei mai mari cinci (dinozauri) din lume", a declarat Robyn Mackenzie, de la Muzeul de Istorie Naturală din Eromanga, din sud-vestul statului Queensland (nord-est).

Oasele fosilizate au fost descoperite în 2006 la ferma familiei lui Mackenzie, la o mie de kilometri vest de Brisbane, în bazinul Eromanga, iar scheletul a fost numit "Cooper", după un râu din statul Queensland.

Această descoperire a fost iniţial ţinută secretă, cât timp cercetătorii au excavat cu răbdare situl. Scheletul a fost expus pentru prima dată publicului în 2007.

Potrivit lui Scott Hocknull, paleontolog la Muzeul Queensland, confirmarea faptului că rămăşiţele acestui specimen aparţin unei noi specii constituie rezultatul unui "proces foarte lung şi complicat".

Cercetarea, care a implicat comparaţii în sistem 3D ale oaselor lui Cooper cu cele ale celor mai apropiaţi "veri" ai săi, a fost publicată luni în revista ştiinţifică PeerJ.

Numeroase alte oase de dinozaur au fost descoperite în aceeaşi zonă, a precizat Hocknull, adăugând că sunt necesare mai multe săpături. "Descoperiri ca acestea sunt doar vârful aisbergului", a dat asigurări el.

Cel mai mare dinozaur cunoscut până în prezent este Patagotitan mayorum, supranumit "Titanul din Patagonia", descoperit în Argentina şi descris de cercetători în 2017. Paleontologii estimează că acesta ar fi cântărit în jur de 70 de tone, echivalentul a circa zece elefanţi africani, şi ar fi măsurat aproximativ 37 de metri lungime şi opt metri înălţime, scrie digi24.ro.

Noutăţile partenerilor

comentarii: