Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ Comisar european: Peste un…

VIDEO Comisar european: Peste un milion de cetățeni au primit certificate digitale al UE privind COVID

sursa: Didier Reynders/ Twitter

Peste un milion de cetățeni au primit certificate digitale al UE privind COVID, a declarat marți, 8 mai, comisarul european pentru justiție Didier Reynders, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European.

„Mai bine de un milion de cetățeni deja au primit aceste adeverințe electronice și mulți alții le vor primi în săptămânile ce urmează. Dincole de frontierele Uniunii Europene, Comisia păstrează legătura cu statele terțe pentru a evalua interoperabilitatea sistemelor lor cu sistemul cadru pentru adeverința europeană electronică. Cu această adeverință electronică cetățenii vor avea la dispoziție un instrument care le va permite să călătorească în siguranță în această vară, un instrument acceptat peste tot în Europa, unde vor decide ei să meargă, a menționat comisarul european pentru justiție Didier Reynders.

În urma acordului, din 20 mai curent, cu privire la reglementarea certificatului, încheiat între Parlamentul European și Consiliu, a fost lansat pilonul tehnic al sistemului UE. Creat în două luni, portalul UE asigură verificarea caracteristicilor de securitate care se conțin în codurile QR ale tuturor certificatelor.

Certificatul digital UE urmează să fie disponibil începând cu 1 iulie, a anunțat Parlamentul European.

În ianuarie 2021, țările UE au adoptat instrucțiuni privind dovada vaccinării, iar în luna martie curent, pentru a facilita deplasările pe timp de pandemie, Comisia propune „Certificatul Digital Verde”, ce conține dovada vaccinării, un test negativ sau dovada vindecării după COVID-19.

În luna aprilie, statele membre s-au înțeles asupra principalelor specificații tehnice pentru certificatul UE COVID-19.

Pe 29 aprilie, Parlamentul a anunțat că este gata de negocieri asupra certificatului COVID-19.

Parlamentul dorește să ajungă la un acord cu Consiliul înaintea sezonului estival pentru un certificat, care să înlesnească călătoriile în siguranță pe timp de pandemie. Parlamentarii doresc să nu existe restricții suplimentare pentru deținătorii de certificate și au cerut un acces „universal, accesibil, în timp util și gratuit la testare”.

Joi, 20 mai, Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord în privința introducerii certificatului UE COVID-19