Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Elevii de la Gimnaziul - Internat nr. 3 se odihnesc de marți la tabără

   1918

Primăria municipiului Chișinău informează că cca 120 de copii rămași fără ocrotire părintească, dintre care 41 beneficiari ai Gimnaziului-internat nr. 3, și-au început vacanța de vară la tabăra de odihnă „Poienița veselă", în primul tur de activitate a instituției. Viceprimarul de ramură, Angela Cutasevici a fost marți într-o vizită de monitorizare la tabăra nominalizată, pentru a se asigura de buna organizare a sejurului copiilor în cadrul instituției.

E de menționat că, în sezonul estival 2021, Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului (DGPDC) a dispus organizarea odihnei active și în cele 27 de Centre comunitare pentru copii și tineri din municipiul Chișinău, printr-un spectru larg de activități distractive, culturale, cu profil sportiv și artistic, workshop-uri între artiști și copii cu potențial artistic, masterclass-uri etc.

Taberele tematice reprezintă o alternativă utilă pentru a petrece timpul liber din vacanța de vară, o activitate de calitate derulată într-un cadru organizat, alături de pedagogi și asistenți sociali dedicați, pasionați de dans, muzică, coregrafie, arta teatrală și sport. 

În evidența DGPDC se află peste 10 mii de copii, dintre care 337 de minori în situație de risc, 857-separați de părinți, 6-copii plasați de urgență, 640 - în plasament planificat, 347 - în adopție, 231- în plasament rezidențial, 4000 - servicii specializate de zi și centre comunitare pentru copii și tineri; 3580 copii beneficiari de sprijin familial și 18 copii reintegrați.