În cadrul mesei rotunde, „Zero poluare pentru oameni mai sănătoși și o planetă mai sănătoasă”, consacrată Săptămânii Verzi Europene, Dorin Andros, managerul proiectului „Îmbunătățirea cadrului instituțional și legal pentru managementul unor fluxuri specifice de deșeuri în Republica Moldova”, implementat de I. P. „Unitatea de implementare a proiectelor în domeniul mediului”, a vorbit despre scopul proiectului, a nominalizat actele normative ce urmează a fi elaborate și implementate, inclusiv, a subliniat necesitatea elaborării acestora din perspectiva impactului negativ al deșeurilor asupra comunitățile locale, amenințările asupra mediului, contribuția la creșterea emisiilor globale de gaze cu efect de seră.
„Prin îmbunătățirea gestionării fluxurilor de deșeuri periculoase vom reduce impactului acestora asupra sănătății populației și mediului. Principalele avantaje atribuite gestionării fluxurilor specifice de deșeuri sunt următoarele: vor fireduse riscurile potențiale grave pentru sănătatea umană și mediul înconjurător ce rezultă din deversarea ilegală în apă sau sol a uleiurilor uzate și din arderea anvelopelor uzate (recuperarea necontrolată a energiei). De asemenea, reciclarea / valorificarea acestor tipuri de deșeuri contribuie la susținerea obiectivelor stabilite de Uniunea Europeană privind reducerea emisiilor de CO2. Regenerarea uleiului uzat contribuie la reducerea emisiilor de CO2, Vor ficreate noi locuri de muncă în sectorul reciclării / valorificării, sprijinind astfel tranziția spre o economia verde și circulară cu un nivel sporit de eficiență a resurselor. Pentru a înțelege partea practică a problemei, menționez că pe parcursul anului 2020, în țara noastră au fost importate peste 11 mii tone de uleiuri industriale utilizate în industrie, transport și sectorul alimentar. Din păcate, în prezent, nu există informații oficiale cu referire la forma de recuperare a deșeurilor de uleiuri uzate. Însă, conform unui sondaj, realizat de experții proiectului, am stabilit că o bună parte din aceste deșeuri fie sunt deversate în sol, fie pentru recuperare necontrolată a energiei termice (ardere), fapt ce contribuie la creșterea poluării aerului”, a comunicat Dorin Andros.
Astfel, în cadrul proiectului urmează a fi elaborate Regulamentul privind uleiurile uzate, Regulamentul privind vehiculele scoase din uz, Regulamentul privind anvelopele uzate, inclusiv, va fi elaborat un Program de granturi în acest sens.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!