Peste 3 milioane de oameni din întreaga lume sunt salvați în fiecare an datorită vaccinării, anunță Organizația Mondială a Sănătății. Iar în timpul pandemiei COVID-19 acest număr, probabil, s-a dublat. Însă, de această dată vom vorbi despre vaccinurile obligatorii în Republica Moldova și nu numai.
9 vaccinuri obligatorii
Deși subiectul imunizării întotdeauna ne-a împărțit în două tabere, datele arată că vaccinurile ne protejează de o serie de boli infecțioase și potențial fatale. În țara noastră este un calendar de imunizare obligatoriu care acoperă 12 maladii și include 9 vaccinuri:
- Împotriva hepatitei B
La maternitate, în primele 24 de ore de la naștere, copiii sunt vaccinați împotriva Hepatitei B. Este primul vaccin administrat pentru că nivelul de răspândire a bolii este foarte mare. Potrivit OMS, pe glob sunt 220 de milioane de persoane infectate cu Hepatita B, iar anual, din cauza acestei infecții, mor 800 mii de oameni. La copii, infecția cu acest virus provoacă hepatită cronică în proporție de circa 95 la sută.
- Împotriva tuberculozei
Un alt vaccin pe larg administrat la noi este cel împotriva tuberculozei, mai cu seamă de prevenire a meningitei tuberculoase. Vaccinul este administrat în primele zile de la naștere. În fiecare an, tuberculoza ia viața a circa 1,6 milioane de oameni.
- Împotriva poliomielitei
Poliomielita este una dintre cele mai grave maladii care poate fi prevenită prin imunizare. Vaccinarea se face la 6 luni, apoi la 2 ani și apoi la 7 ani. Deși Europa a fost declarată în 2002 drept o regiune în care poliomielita a fost eradicată, în 2018 au fost depistate noi cazuri în România, Ucraina și Bosnia și Herțegovina. Acest lucru se întâmplă din cauza mai multor probleme și vulnerabilități în procesul de vaccinare.
- Împotriva infecției cu rotavirus
Vaccinarea se face la vârsta de 2 luni, iar a doua doză – la 4 luni. La nivel global, infecția cu rotavirusul duce la decesul a circa 500.000 de copii cu vârsta de până la 5 ani.
- Împotriva HIB
Infecția HIB este destul de răspândită în Republica Moldova. Acest virus poate provoca mai multe maladii, printre care pneumonii, meningita septică, otite, sinusite, etc. Acest vaccin este administrat pe etape: la 2, 4 și 6 luni.
- Împotriva difteriei, tetanosului și a tusei convulsive
Acest vaccin se face la 2 luni, apoi la 6 ani, după care la 15. Tusa convulsivă este maladia care cel mai des se întâlnește la copii, dar în ultimii ani afectează și adulții. Anual, la nivel global, sunt înregistrate aproximativ 24 de milioane de cazuri de infectare și cel puțin 160.000 de decese.
- Împotriva difteriei și a tetanosului
Vaccinul se administrează copiilor la vârsta de 7 ani, iar adulților – începând cu 20 de ani, peste fiecare deceniu. Infecția cu difteria cauzează decesul în 5 până la 10% din cazuri, rata de mortalitate fiind mai înaltă la copii.
- Împotriva ROR
Practic 100% dintre cei nevaccinați se pot infecta cu rujeolă, oreion sau rubeolă. Din 2013, în Republica Moldova nu au mai fost înregistrate cazuri de rubeolă datorită vaccinării care se face la vârsta de 1, 6 și 15 ani. În cazul epidemiei de rujeolă din 2018, conform datelor prezentate de OMS, la nivel global numărul deceselor a ajuns la 140.000 de cazuri, majoritatea fiind înregistrate în rândul copiilor cu vârsta de sub 5 ani.
- Împotriva streptococului pneumocic
Este un vaccin care se administrează la vârsta de 2,4 și 12 luni. Acesta protejează copiii de meningite și de afecțiuni ale căilor respiratorii, cum ar fi pneumoniile.
Vaccinarea în Republica Moldova
Imunizările obligatorii i-au permis Republicii Moldova să scape complet de poliomielită încă din 2002, să reducă semnificativ cazurile de difterie, tetanos, rubeolă și rubeolă congenitală, hepatită virală B la copii. În pofida acestor rezultate, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunță că din anul 2005 și până în prezent, acoperirea vaccinală în Republica Moldova la copiii de până la 12 luni a scăzut aproximativ cu 10%. Vaccinarea se efectuează în instituțiile de asistență medicală primară. Acestea sunt administrate gratuit.
| În ultimii 60 de ani, imunizarea a salvat viața mai multor copii decât orice altă intervenție medicală. Republica Moldova se numără printre cele 33 de țări care au eliminat cu succes rujeola și rubeola indigenă. De asemenea, a fost eliminată poliomielita și a fost menținut statutul de țară liberă de această infecție. Comparativ cu anul 2000, în 2017 a fost redus numărul cazurilor de oreion – de la 1.943 la 78, de hepatită virală B – de la 751 la 23, la copii – de la 85 la 1 cazuri. |
În 2017, în Moldova a fost implementat și vaccinul contra infecțiilor provocate de Papilomavirusul uman (anti-HPV). Acesta luptă eficient cu virusul care este responsabil de apariția cancerului uterin și trebuie administrat înainte de începerea vieții sexuale. Deși mortalitatea din cauza acestei infecții este înaltă – zilnic o femeie ajunge să fie diagnosticată cu cancer de col uterin, iar la fiecare trei zile una moare din această cauză – totuși, acest vaccin nu este unul obligatoriu.
Citește și: România extinde vaccinarea anti-HPV. Care e situația în Republica Moldova
Istoria imunizării populației
Imunizarea populației datează de secole. Călugării budiști obișnuiau să bea doze de venin de șarpe pentru a obține imunitate la mușcăturile lor. În China secolului XVII se practica infectarea intenționată cu un virus al ugerelor de vaci care, odată intrat în contact cu pielea omului, inducea o formă ușoară de variolă, astfel se practica imunizarea împotriva variolei.
În 1788 a fost creat primul vaccin împotriva variolei. În perioada secolelor XVIII -XIX, practica sistematică de imunizare în masă împotriva variolei a culminat cu eradicarea globală a acesteia în 1979.
Experimentele microbiologistului francez Louis Pasteur au dus la dezvoltarea vaccinului viu atenuat împotriva holerei și a vaccinului antraxului inactiv la om (în 1897 și 1904). Vaccinul împotriva ciumei a fost descoperit în a doua jumătate a secolului XIX. Între anii 1890 și 1950, savanții au descoperit mai multe vaccinuri împotriva bacteriilor purtătoare de infecții, inclusiv vaccinul împotriva tuberculozei, care este folosit și în zilele noastre.
În 1923, Alexander Glenny, imunolog englez, a dezvoltat metoda de inactivare a toxinei tetanosului cu formaldehidă. Aceeași metodă a fost folosită pentru a elabora vaccinul împotriva difteriei în 1926. Vaccinul împotriva tusei convulsive a apărut după mai multe încercări și a fost înregistrat pentru uz în 1948, în SUA.
Metodele de cultivare a țesuturilor virale s-a dezvoltat între anii 1950 – 1985 și a dus la apariția vaccinului împotriva poliomielitei care, drept rezultat, a dus la eradicarea maladiei în mai multe regiuni ale planetei.
Au fost dezvoltate forme atenuate de rujeolă, oreion și rubeolă pentru a fi incluse în vaccinuri. Cu toate că programele de imunizare demonstrează beneficii în masă, rezistența la vaccinare în unele grupuri nu a încetat niciodată.
Ce sunt vaccinurile?
Vaccinurile sunt modul în care putem furniza sistemului imunitar capacitatea de a identifica virușii, astfel încât organismul să își poată pune în mișcare mecanismele naturale de protecție. De obicei, un vaccin conține o versiune slăbită sau inactivă a unui virus prin introducerea sa în organism pe cale orală sau injectabilă. Astfel, sistemul imunitar primește informațiile de care are nevoie pentru a se apăra de adevăratele infecții.
Desigur, pe lângă virus, o doză de vaccin mai conține și alte substanțe necesare, iar acestea au fost blamate pentru o serie de efecte secundare. În principiu, un vaccin conține poate conține:
- săruri de aluminiu, pentru a doza eliberarea ingredientului activ și a îmbunătăți răspunsul sistemului imunitar;
- thiomersal (thimerosal), pentru a preveni dezvoltarea unor bacterii periculoase în vaccin;
- gelatină purificată, pentru a proteja componenta activă de variațiile de temperatură;
- albumină, folosită drept stabilizator;
- formaldehidă, pentru a inactiva viruși sau bacterii;
- regulatori de aciditate, pentru a păstra un pH neutru;
- antibiotice.
Există mai multe mituri legate de imunizare, cum ar fi cele legate de efectele secundare severe sau că ar provoca autism la copii, însă toate aceste mituri au fost infirmate de studii extinse.
Cum se face un vaccin
Pentru a dezvolta un vaccin, este nevoie de ani de zile, timp în care mii de oameni de știință și companii farmaceutice, sub supravegherea autorităților de sănătate publică, muncesc la producerea unui vaccin eficient și sigur.
Până a ajunge în producție și utilizare la scară largă, un vaccin parcurge mai multe etape de dezvoltare și testare. În faza inițială, oamenii de știință cercetează și testează vaccinul în condiții de laborator. Dacă rezultatul testelor confirmă că vaccinul este sigur și eficient, se inițiază studiile clinice. Acestea se desfășoară în trei etape, pentru a colecta cât mai multă informație despre siguranța și eficiența vaccinului.
În cazuri de urgențe de sănătate publică sau pandemii, necesitatea disponibilității unei măsuri specifice, cum este vaccinarea, este singura metodă de prevenire eficientă. De aceea, dezvoltarea unui astfel de vaccin (ex. Ebola, COVID-19, etc.) se face într-un ritm accelerat, cu respectarea tuturor etapelor de testare și certificare, doar că termenii de testare sunt mult mai restrânși, numărul de testări și calitatea acestora fiind aceeași.
În anul 2019, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat lista anuală a amenințărilor la adresa omenirii și acolo, pentru prima dată, a fost inclusă ezitarea privind administrarea vaccinurilor. Conform datelor OMS, din punct de vedere economic, vaccinarea este una din cele mai eficiente metode de luptă cu maladiile. Administrarea la timp a vaccinurilor permite salvarea oamenilor și, în același timp, nu solicită investiții enorme pentru tratarea celui îmbolnăvit.
Printre alte amenințări în adresa omenirii au fost numite: poluarea aerului și schimbarea climei; bolile netransmisibile, precum sunt diabetul, cancerul și bolile cardiovasculare; o nouă pandemie a gripei; condițiile precare de viață în zonele afectate de conflicte armate și catastrofe naturale; apariția a noi infecții rezistente la antibiotice; HIV; Ebola și alte infecții periculoase; asistența medicală primară insuficientă.
