‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 29 martie, 2024
11.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaPrețurile globale la alimente și cereale au crescut în ritm alert în luna mai

Prețurile globale la alimente și cereale au crescut în ritm alert în luna mai

‹ adv ›
‹ adv ›

Prețurile mondiale la alimente au crescut în luna mai indicând cea mai rapidă creștere lunară din ultimii zece ani, chiar dacă producția mondială de cereale este pe cale să atingă un nou record, anunță Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO).

Indicele FAO al prețurilor la alimente a atins, în medie, 127,1 puncte în luna mai, cu 4,8 la sută mai mare decât în aprilie și cu 39,7 la sută mai mare decât în aceeași lună în anul precedent.

Un val de creștere a prețurilor internaționale la uleiurile vegetale, zahărului și cerealelor a condus la mărirea indicelui, care a atins acum cea mai mare valoare din septembrie 2011, fiind doar cu 7,6% sub cea mai înaltă cotă atinsă vreodată, în termeni nominali.

Indicele FAO al prețurilor la cereale a crescut cu 6 la sută față de luna aprilie, în frunte cu prețurile internaționale ale porumbului, care au avut o medie cu 89,9% peste valoarea lor din anul trecut.

Cu toate acestea, prețurile porumbului au început să se diminueze la sfârșitul lunii mai, în mare parte, datorită perspectivelor bune de producție din Statele Unite ale Americii.

Prețurile internaționale ale grâului au înregistrat, de asemenea, un declin la sfârșitul lunii, dar în medie s-au majorat cu 6,8 față aprilie, în timp ce cotațiile internaționale de orez au rămas constante.

‹ adv ›

Indicele FAO al prețului uleiului vegetal a sporit cu 7,8% în luna mai, reflectând în principal cotațiile crescânde ale uleiurilor de palmier, soia și rapiță.

Prețurile uleiului de palmier s-au majorat ca o consecință a creșterii lente a producției în țările din Asia de Sud-Est, în timp ce perspectivele unei cereri globale robuste, în special din sectorul biodieselului, au determinat mărirea prețurilor uleiului de soia.   

Indicele FAO al prețului zahărului a crescut cu 6,8 la sută din aprilie, în mare parte, din cauza întârzierilor de recoltare și îngrijorărilor legate de producțiile reduse ale culturilor din Brazilia, cel mai mare exportator de zahăr din lume, chiar dacă volumele mari de export din India au contribuit la diminuarea prețurilor.

‹ adv ›

Indicele FAO al prețurilor cărnii s-a majorat cu 2,2 la sută din aprilie, fiind în creștere cotațiile pentru toate tipurile de carne, din cauza ritmului mai rapid al achizițiilor de importuri din China, precum și a intensificării cererii interne de carne de pasăre și de porc în principalele regiuni producătoare.

Indicele FAO al prețurilor lactatelor s-a mărit cu 1,8% în mai, în medie cu 28% peste nivelul său de acum un an. Augmentarea a fost condusă de cererea însemnată pentru importul de lapte praf degresat și integral, în timp ce prețurile untului au scăzut pentru prima dată în aproape un an pe fondul creșterii livrărilor de export din Noua Zeelandă.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii