„Transformarea profesiei contabile și de auditor sub influența digitalizării și globalizării”, subiect pentru o masă rotundă în cadrul USM

IMG-af6cfc902f56cbf01ecdf20b1a7ceffc-V

În contextul aniversării a 75 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova, la 4 iunie 2021, s-a desfășurat masa rotundă cu genericul „Transformarea profesiei contabile și de auditor sub influența digitizării și globalizării”, eveniment organizat de Departamentul Contabilitate și Informatică Economică a Facultății de Științe Economice a USM, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, România. Totodată, motivul întrunirii a constituit aniversarea colaborării celor două instituții academice – cinci ani de activitate comună, prin realizarea de programe de licență, de master și de doctorat cu diplomă dublă.

Evenimentul a fost deschis de către Maria Cojocaru, dr., conf. univ., șefă Departament Contabilitate și Informatică Economică a USM, care a făcut o scurtă incursiune în evoluția parteneriatului interuniversitar, menționând importanța valorificării complexe a competențelor studenților, masteranzilor și doctoranzilor prin realizarea de programe cu diplome comune.

Cuvânt de salut a avut dna Otilia Dandara,  prof. univ., dr. habilitat,  prorectoră  pentru activitatea didactică a USM, care a relatat despre impactul semnificativ pe care îl are parteneriatul dintre Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu referire la realizarea unui program de studii comun, identificând punctele forte ale relaționării academice și perspectivele extinderii, prin consolidarea potențialului academic și a creșterii profesionale continue. „Lecțiile prin care preluăm bunele practici urmează să fie extinse și prin alte mobilități, menite să consolideze acest parteneriat și să dezvolte noi abilități studenților din ambele instituții academice”, a subliniat Otilia Dandara.

Elena Hlaciuc, prof. univ., dr., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a felicitat cadrele didactice de la USM, reiterând intenția de cultivare a colaborării spre alte dimensiuni educative de formare profesională, cum ar fi organizarea stagiilor de practică. Doamna Elena Hlaciuc a remarcat actualitatea temei mesei rotunde și a prezentat unele aspecte ale evoluției profesiei contabile și de auditor, concluzionând că dialogul constant și permanent dintre mediul de afaceri, mediul academic, studenți și absolvenți asigură perspective deosebite pentru dezvoltarea activităților didactice în domeniu.

Galina  Ulian,  prof.  univ.,  dr.  habilitat,  decană al Facultății de Științe Economice a USM a rostit un cuvânt de salut, mulțumind partenerilor de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava pentru succesul realizării programului cu diplome comune. Aprecierea colaborării se bazează pe multitudinea solicitărilor din partea studenților de a face studii la acest program, înregistrând o creștere constantă în acest domeniu.

În cadrul mesei rotunde au fost dezbătute probleme privind impactul pandemiei COVID-19 asupra contabililor și auditorilor, lecțiile învățate, precum și despre perspectivele de viitor ale domeniului contabilității ca știință și instrument de gestiune important, dar și din perspectiva implicării universităților în formarea contabililor profesioniști.

La sfârșitul evenimentului a urmat o rundă de întrebări și răspunsuri. Astfel, participanții au avut ocazia să se manifeste, să adreseze întrebări și să-și exprime viziunile. Informațiile prezentate sunt deosebit de utile pentru comunitatea academică, dar și pentru cei interesați de profesia de contabil și de auditor.

Felicitări tuturor participanților și succese mari în realizarea demersurilor academice!

Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUSM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente