fbpx

Blocul „Renato Usatîi” a contestat decizia privind deschiderea secțiilor de votare în străinătate

Blocul „Renato Usatîi” a contestat decizia privind deschiderea secțiilor de votare în străinătate. Potrivit formațiunii, hotărâre  este contradictorie principiilor statului democratic.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Așadar, juriștii au depus la Curtea de Apel actele corespunzătoarea. Prin recursul său, concurentul electoral cele anularea hotărârii.

Blocul consideră că, în condițiile în care la scrutinul precedent au votat peste 260.000 de persoane din diasporă, înregistrându-se prealabil doar circa 60.000, „este rezonabil de așteptat ca la înregistrarea prealabilă din 26 mai 2021 a 100.050 de cetățeni, numărul votanților va fi mult mai mare decât la scrutinul precedent”.

Anterior, Platforma DA, PAS și PUN au anunțat că vor contesta aceeași decizie a Comisiei Electorale Centrale. De asemenea, luni este planificat și un protest în cadrul căruia responsabililor li se va solicita să mărească numărul de secții de peste hotare.

Articole asemănătoare

Back to top button