Decizia CEC: Vor fi deschise 44 de secții de votare pentru cetățenii din localitățile din stânga Nistrului, la alegerile parlamentare

Pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni, Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis organizarea a 44 secții de votare la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. În acest fel, consiliul electoral al circumscripției electorale pentru localitățile din stânga Nistrului nr. 37 va constitui secțiile de votare și birourile electorale ale acestora.

Foto:

Ministerul Afacerilor Interne, în baza atribuțiilor ce îi revin conform prevederilor Codului electoral, va întreprinde toate măsurile necesare privind menținerea ordinii publice în localitățile unde își au sediul aceste secții de votare.

În scopul garantării securității procesului de votare la secțiile de votare din localitățile aflate în Zona de Securitate, CEC face apel către observatorii naționali, internaționali şi Comisia Unificată de Control în vederea monitorizării desfășurării pașnice a procesului electoral.

Amintim că, potrivit datelor oficiale din Registrul de Stat al Alegătorilor, în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova, sunt înregistrați peste 258 mii cetățeni cu drept de vot.


Pub