Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/ Două persoane, care efectuau…

FOTO Două persoane, care efectuau lucrări de construcție, s-au prăbușit în gol de la etajul 9 al unui bloc din capitală. IGSU: Lucrătorii au suferit diverse traumatisme și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale

Foto: IGSU

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță că salvatorii au intervenit vineri, 4 iunie, în sectorul Botanica al capitalei, pentru a debloca două persoane care s-au prăbușit în gol în timp ce efectuau lucrări de construcție.

Ajunși la fața locului, salvatorii au stabilit că doi bărbați au rămas blocați sub dărâmăturile schelei, care a fost instalată la etajul 9 al unui bloc în construcții din capitală. Lucrătorii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

„Ajunși la fața locului, salvatorii IGSU au stabilit că doi bărbați au rămas blocați sub dărâmăturile schelei prăbușite. Lucrătorii au suferit diverse traumatisme și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Intervenția IGSU în sectorul Botanica. În după amiaza zilei de 4 iunie salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit pentru a debloca 2 persoane care s-au prăbușit în gol în timp ce efectuau lucrările de construcție pe strada Valea Trandafirilor 6/1. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:20.

Potrivit datelor înregistrate, mai multe persoane s-au prăbușit de pe schelele instalate la etajul 9 al unui bloc în construcții. Ajunși în cel mai scurt timp la fața locului, salvatorii IGSU au stabilit că doi bărbați au rămas blocați sub dărâmăturile schelei prăbușite. Angajații IGSU au reușit deblocarea promptă a persoanelor. Lucrătorii au suferit diverse traumatisme și au fost preluați de urgență de medici pentru ulterioare investigații și îngrijiri medicale”, se arată într-o notă informativă a instituției.

Potrivit IGSU, circumstanțele și cauza incidentului urmează a fi stabilite.