05:10:09 25.04.2024
Stiri

Ex-ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Răilean: „Reformele implementate de Guvernul Filip au asigurat o DINAMICĂ pozitivă în majoritatea sectoarelor economiei naționale”. Oferta democraților pentru următorii patru ani

Actualitate 04.06.2021 13:59 Vizualizări1244 Autor: Ziarul National
Ex-ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Răilean: „Reformele implementate de Guvernul Filip au asigurat o DINAMICĂ pozitivă în majoritatea sectoarelor economiei naționale”. Oferta democraților pentru următorii patru ani


Fostul ministru al Economiei și Infrastructurii, Sergiu Răilean, membru al biroului executiv al Partidului Democrat (PD), a trecut în revistă realizările Guvernului Filip în perioada 2016-2019 și, totodată, s-a referit la oferta electorală a formațiunii în domeniul economic și de infrastructură pentru următorii patru ani.

„Începând cu anul 2016, odată cu învestirea Guvernului Filip, indicatorii economici au înregistrat o creștere constantă, inclusiv a PIB-ului cu 4,5% anual, în mare parte datorită reformelor structurale și îmbunătățirii mediului de afaceri, ceea ce a dus la relansarea economiei după descreșterea PIB-ului cu 0,5% în 2015. Reformele pro-business promovate de Guvern au asigurat o dinamică pozitivă în perioada anilor 2016-2018 în majoritatea sectoarelor economiei naționale”, a declarat Răilean, în cadrul unui interviu pentru coment.md.

Fostul ministru a comunicat că, în următorii patru ani, „în primul rând să introducem cota zero pentru companii la impozitul pe venitul reinvestit”: „Vom continua să extindem rețeaua de centre de excelență și inovație digitală, după modelul Tekwill, în toată ţara, la toate etapele de educație”.

„Vom continua majorarea în fiecare an a alocările bugetare direcționate de ODIMM (Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii) pentru finanțarea proiectelor economice lansate de tineri. Ne propunem să recunoaștem dreptul de proprietate asupra criptomonedelor și astfel vom crea un HUB IT regional, Crypto HUB regional, HUB regional Baza de Date (stocare de date). Vom crea condiții permanente pentru rezidenții parcurilor IT. Pentru domeniul HORECA, vom introduce TVA de 5%, iar pentru lanțul de producere în agricultură TVA de 10%. Vrem să introducem și un impozit unic în agricultură în loc de 6 taxe: impozitul pe venit, impozitul funciar, impozitul pe imobil, taxele rutiere, taxele pentru resurse naturale, taxele locale. Ne propunem să dezvoltăm un program de substituire a importurilor de produse agroalimentare cu produse autohtone – „Cumpăram Fabricat in Moldova”. Toate serviciile de stat vor fi digitalizate în 2 ani. Plățile făcute online vor fi subvenționate și vom stimula folosirea de plată cu telefonul mobil”, a mai spus el.

La capitolul licitații și achiziții publice – a adăugat Răilean – „ne propunem ca acestea să fie organizate de ocompanie din UE sau SUA, selectată prin concurs. Serviciul Vamal și Inspectoratul Fiscal de Stat vor fuziona în Agenția Venituri.”

„Serviciul Vamal, Inspectoratul Fiscal de Stat, Agenţia Proprietăţii Publice, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi Consiliul Concurenței vor fi supuse evaluării externe o dată pe an. Evaluarea va fi efectuată de o companie specializată din UE sau SUA, cu sancțiuni în consecință. Vom anula impozitul de 3% la depozitele bancare și vom ridica plafonul de la 1,2 mln. lei la 3 mln. lei, pentru întreprinderile care se înregistrează ca plătitor de TVA. Venitul folosit pentru plata dobânzii la creditele ipotecare nu va fi impozitat, la fel nici tichetele de masă nu vor mai fi impozitate…”, a mai spus ex-ministrul Economiei, precizând că PD are și alte prevederi în planul său de țară.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md