fbpx

video | Ce riscă „comercianții” care au rupt flori din parcul central al capitalei și le vindeau pentru 10-20 de lei

Bărbatul și femeia care au fost surprinși comercializând flori rupte din parcul central din Chișinău au ajuns pe mâna Poliției.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit Poliției Capitalei, bărbatul de 50 de ani și femeia de 45 de ani au fost reținuți astăzi de către angajații Inspectoratului de Poliție Buiucani de comun cu reprezentanții Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, fiind suspectați de comiterea unui furt.

Pe parcursul câtorva zile, au sustras circa 30 de plante din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfînt”, după care le realizau la prețul de 10 și 20 de lei pentu o floare.

Ambii au fost escortați la sectorul de poliție, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Aceștia și-au recunoscut vina.

În privința lor, polițiștii au inițiat două procese contravenționale în temeiul art. 263 – „Desfășurarea ilegală a activității de întreprinzător”, precum și art. 105 – „Sustragerea în proporții mici din avutul proprietarului”.

În cadrul anchetei urmează a fi stabilită paguba materială pe care aceștia au cauzat întreprinderii Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”.

Articole asemănătoare

Back to top button