/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Flăcări în Smolensk și 1,5 miliarde de euro de la UE. Unul dintre cei mai bogați ruși, arestat

Contul lui Donald Trump, suspendat de Facebook pentru doi ani

missing
04 iunie 2021, ora 22:44

Facebook anunță că va menține suspendat contul fostului președinte al Statelor Unite, Donald Trump, cel puțin doi ani, începând cu data suspendării inițiale, 7 ianuarie 2021, relatează Business Insider, citat de Digi

Donald Trump a reacționat la noua decizie a Facebook de a-l suspenda de pe platforma socială pentru doi ani. Fostul președinte spunem că decizia este o „insultă” la adresa votanților și a susținut din nou, în mod fals, că alegerile prezidențiale din 2020 au fost furate

„Dacă analizele noastre arată că există în continuare un risc în ce privește siguranța publică, vom extinde perioada de restricție pentru o nouă perioadă stabilită la acel moment, iar apoi vom continua re-evaluarea până când riscul încetează”, a anunțat platforma socială.

Consiliul de supraveghere de la Facebook, un grup de experți care pot răsturna decizii ale șefului Facebook, Mark Zuckerberg, au menținut suspendarea contului dar a stabilit că platforma socială „nu poate impune suspendarea pe perioada nedeterminată”.

Acest consiliu a cerut Facebook să re-evalueze decizia în următoarele șase luni.

Facebook a suspendat contul lui Donald Trump imediat după ce o gloată de susținători ai fostului președinte au luat cu asalt clădirea Capitoliului SUA în urma instigărilor acestuia. Trump a publicat chiar pe Facebook un clip video în care le-a spus atacatorilor: „Vă iubim, sunteți foarte speciali, mergeți acasă”.

În urma atacului mortal de la Capitoliu, instigat de Trump după luni de zile în care a susținut, în mod fals, că a câștigat alegerile prezidențiale din 2020, Trump a fost pus sub acuzare pentru a doua oară de Camera Reprezentanților, primul președinte american care a trecut prin această procedură de două ori. Trump a fost, ulterior, achitat, de Senatul american.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram