Procurorii fac percheziții la Calea Ferată din Moldova

În aceste clipe, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) desfășoară percheziții la Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Moldova. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de purtătorul de cuvânt al instituției, Emil Gaitur.

Foto: Simbol

„Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale confirmă desfășurarea perchezițiilor pe cazul întreprinderii de stat Calea Ferată a Moldovei. Investigațiile în cadrul acestui dosar sunt în fază activă, iar cu amănunte vom reveni odată cu avansarea acestora”, a precizat Gaitur pentru UNIMEDIA.

Precizăm că anterior în Parlament a fost creată o Comisie de anchetă care să cerceteze situația de la CFM.

Calea Ferată a Moldovei (CFM) a fost delapidată în ultimul deceniu de peste 1,5 miliarde de lei. Întreprinderea se află acum în prag de faliment, iar statul trebuie să ia măsuri urgente pentru a salva „coloana vertebrală a economiei”.

Concluziile se conțin în raportul comisiei de anchetă care a fost creată în Parlament la inițiativa fracțiunii PSRM.

Președintele comisiei, Oleg Lipski, a declarat plenului că declinul acestei întreprinderi strategice ale statului a început din anul 2010. Din cauza administrării defectuoase, milioanelor investite în vânt, cheltuielilor nejustificate, schemelor ilicite, contractelor dubioase și licitațiilor trucate, CFM a fost adusă în prag de prăbușire.

Deputatul a prezentat și câteva cifre care dovedesc că administrațiile care s-au schimbat în ultimii zece ani la această instituție au acționat în detrimentul companiei și a statului. Astfel, prejudiciile din cauza utilizării ineficiente a combustibilului doar în doi ani se ridică la 23 de milioane de lei. Din cauza obiectelor nefinisate compania a pierdut 64 de milioane de lei.


Pub