Hotărârea CNESP prevede măsurile de protecție obligatorie pentru alegători, funcționarii electorali, precum și pentru concurenții electorali. În context, sediile birourilor electorale și secțiile de vot urmează a fi dotate cu produse dezinfectante pentru mâni, încăperile vor fi dezinfectate o dată la trei ore și aerisite frecvent.
Membrii CNESP recomandă organizarea activității birourilor electorale/secțiilor de votare în alte instituții/edificii decât instituțiile de educație timpurie.
În cadrul ședinței, a fost aprobată Instrucțiunea privind modalitatea de organizare și desfășurare de către Comisia Electorală Centrală a scrutinelor electorale în condițiile situației pandemice prin infecția cu Covid-19. Documentul descrie reguli clare de organizare a procesului electoral, măsurile de protecție a alegătorilor, a angajaților birourilor electorale, concurenților electorali, și instrucțiuni detailate privind regulile de conduită necesare de respectat în perioada electorală în sediile organului electoral; în timpul evenimentelor organizate în cadrul campaniei electorale; în ziua alegerilor și în perioada imediat următoare.
„În sfârșit, Comisia Electorală Centrală dispune de un cadru legal de activitate în condiții pandemice. În acest sens, le mulțumesc colegilor de la CEC, Cancelaria de Stat și Ministerul Sănătății pentru cooperare și efortul depus pentru redactarea acestui document”, a menționat Aureliu Ciocoi în cadrul ședinței.
În continuare, se mențin măsurile de securitate epidemiologică instituite și aplicate pe perioada pandemiei. Așadar, rămâne a fi obligatorie purtarea măștilor de protecție în toate spațiile publice închise, inclusiv în transportul public, și în spatiile deschise unde nu este posibilă respectarea distanței fizice de cel puțin 1 metru.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!