A bătut și jefuit o bătrână de 81 de ani. Ce riscă un tânăr din Soroca
Polițiștii din Soroca au reținut un tânăr de 19 ani pentru săvârșirea unui jaf. Oamenii legii a fost sesizată în dimineața zilei de astăzi, precum că un tânăr ar fi pătruns, prin acces liber în locuința unei femei de 81 de ani din aceeași localitate de unde a sustras bani în sumă de 500 de lei.
Foto:
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că, la 1 iunie în jurul orei 17.00 un tânăr de 19 de ani, locuitor al satului Parcani din raionul Soroca, având scop de profit, intenționat, a pătruns în ograda gospodăriei unei femei în vârstă de 81 de ani din aceeași localitate, unde aplicând violența, în mod deschis a sustras de la victimă 500 de lei.

Angajații Inspectoratului de Poliție Soroca, întreprind un șir de acțiuni de urmărire penală pentru cercetarea completă și obiectivă a faptei și acumulării probatoriului.

Persoana bănuită a fost reținută pentru 72 de ore.

Pe cazul dat, organul de urmărire penală, a pornit o cauză penală în conformitate cu prevederile articolului 187 al.2 „jaf”.

Conform legii penale persoana vinovată riscă pedeapsă cu închisoare de la 5 la 7 ani sau amendă în mărime de până la 67 500 de lei.


Pub