Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Start Maratonului de Vaccinare Chișinău (VIDEO)

   2417

Primăria municipiului Chișinău, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a dat astăzi startul Maratonului de vaccinare la Palatul Republicii, care va avea loc în perioada: 28–30 mai 2021.

Evenimentul se va desfășura în intervalul orelor: 09:00 – 22:00, pe adresa: Chișinău, strada Maria Cebotari, 16.

Procesul de vaccinare va avea loc la parterul Palatului Republicii, iar cetățenii vor fi organizați în fluxuri multiple (20 linii de vaccinare) pentru evitarea aglomerației.

În cadrul Maratonului, vor fi disponibile toate tipurile de vaccin împotriva COVID-19 aprobate în Republica Moldova, recepționate de la Agenția Națională de Sănătate Publică. În caz de necesitate, cantitatea de seruri va fi suplimentată, cu excepția vaccinului Pfizer care este în stoc limitat. Totodată, precizăm că loturile de vaccin au fost prevăzute direct pentru desfășurarea acțiunii de masă anunțate, fiind exclusă completarea cu seruri de la alte instituții.

Maratonul este organizat cu suportul Centrului municipal de vaccinare din cadrul Spitalului „Sfânta Treime”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”.

Vaccinarea împotriva COVID-19 e singura soluție pentru a opri pandemia și a reveni la o viață obișnuită.

Vino la maraton alături de întreaga familie, prieteni sau colegi!