Maia Sandu, despre cum vor fi cheltuite cele 600 de milioane de euro acordate de Comisia Europeană

Ursula_meeting_8-77601

Cele 600 de milioane de euro vor fi oferite în baza unor condiționalități stricte convenite de Uniunea Europeană și Republica Moldova. Precizarea a fost făcută de președintele Maia Sandu după ce Comisia Europeană a anunțat că a aprobat un plan de redresare economică pentru Republica Moldova, pentru următorii trei ani.

Într-o postare pe o rețea socială, șefa statului a precizat că acest plan de relansare economică este oferit „ca urmare a discuțiilor purtate în timpul vizitei la Bruxelles, în ianuarie”.

„Planul stabilește un program de intervenții și investiții în sumă totală de până la 600 de milioane euro pentru țara noastră, ce va fi realizat în perioada 2021-2024, în strânsă cooperare cu statele membre ale Uniunii Europene și instituțiile financiare internaționale, prin intermediul Echipei Europa și cu participarea investitorilor privați. Planul se va axa pe cinci piloni: managementul finanțelor publice și guvernanță economică, economie competitivă, comerț și ÎMM-uri, infrastructură, educație, angajare pe piața muncii și reforma statului de drept și a justiției”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Amintim că, Comisia Europeană a aprobat un plan istoric de relansare economică a Republicii Moldova, în sumă de 600 de milioane de euro. Banii sunt preconizați pentru a fi valorificați în următorii trei ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente