Opozantul din Belarus, Stepan Latypov, înainte de a încerca să se sinucidă: „Tată!... Mi-au spus că vor deschide dosare penale pe numele rudelor și pe vecini”  

Ilie Gulca
02/06/2021
Stepan Latypov a fost bătut și torturat în închisoare. Foto: meduza.io

Un activist al opoziţiei belaruse, Stepan Latypov, judecat, pe 1 iunie, pentru mai multe capete de inculpare, a urcat pe banca din boxa deţinuţilor „pentru a împiedica gardieni să-l atingă”, iar apoi „s-a înjunghiat în gât cu un obiect care seamănă cu un stilou”. El a fost evacuat inconştient, porivit ONG-ului de apărarea drepturilor omului „Viasna” din Belarus.

„Stepan s-a învinețit şi s-a lungit pe bancă. O ambulanţă a fost chemată”, precizează ONG-ul de apărare a drepturilor omului „Viasna”, citat de news.ro.

Înainte să treacă la fapte, opozantul, de 41 de ani, l-a avertizat pe tatăl său, care tocmai depusese mărturie, că a fost amenințat cu urmărirea în justiţie a familiei în cazul în care nu-şi recunoaşte vinovăţia.

„Tată! După întâlnire, am fost vizitat de GUBOP (Direcția principală anchetă penală și combaterea criminalității organizate din Belarus). Mi-au promis că, dacă nu îmi voi recunoaște vina, voi avea press-hata (condiții de detenție de nesuportat), dosare penale pe numele rudelor mele și pe vecini. Am avut press-hata 51 de zile. Așa că pregătește-te”, scrie meduza.io.

Stepan Latypov a fost arestat la 15 septembrie, în apropierea locuinţei sale, un bloc cunoscut la Minsk drept deosebit de activ în contestarea preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko.

El este judecat pentru fraudă în cadrul activităţii sale profesionale din cauză că a coordinat proteste prin intermediul unui grup, pe mesageria Telegram, înfiinţarea unui atelier de producţie a unor simboluri ale opoziţiei şi opunere rezistenţă poliţiştilor la arestare.

Un opozant, Andrei Sanikov, un fost candidat la preşedinţie care se află în exil în Polonia, evocă într-un mesaj postat pe Twitter „un act de disperare” şi afirmă că Stepan Latypov era „bătut şi torturat de mult timp”.

„Încă o probă de natură criminală a regimului Lukaşenko”, adaugă el.

Aleksandr Lukeşnko a fost vizat în manifestaţii fără precedent, masive, după realegerea sa în al cincilea mandat, în august 2020, pe care dă asigurări că l-a obţinut cu 80% din voturile exprimate.

El a refuzat orice concesie şi a arestat sau a forţat să fugă în exil cea mai mare parte a opozanţilor belaruşi, denunţând manifestaţii conduse de Occident cu scopul de a-l răsturna de la putere. Reprimarea foarte violentă a contestării s-a soldat cu mai mulţi morţi şi mii de arestări.

La sfârşitul lui mai, un avion de linie Ryanair care asigura o legătură Atena-Vilnius a fost detunrat la Minsk, escortat de un avion de vânătoare de tip MiG-29, în urma unei alerte cu bombă care s-a dovedit falsă. Un opozant care se afla la bord, Roman Protasevici, şi partenera sa rusoaică au fost arestaţi pe aeroport, declanşând un val de indignare în lume.

Potrivit Viasna, 449 de deţinuţi politici sunt încarceraţi în prezent în Belarus.

Ilie Gulca
02/06/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii