Mii de dolari, pentru o decizie „favorabilă” într-un proces penal: Maria Tertea, prinsă în flagrant cu mită, trimisă în judecată

Judecătoarea de la Judecătoria Chișinău, Maria Tertea, reținută acum două luni în flagrant cu mită, împreună cu cel care i-a oferit banii, vor compărea pe banca acuzaților. Procuratura Anticorupție a finalizat și expediat astăzi în judecată dosarul de învinuire a celor doi pentru două episoade de trafic de influență.

Foto: zdg.md
Cele două dosare în privința judecătorului au fost inițiate prin ordonanța Procurorului General, ulterior ambele fiind conexate într-o procedură unică.

Magistratul a fost reținut în flagrant, pe 22 martie curent, în baza unor informații, potrivit cărora, ar fi pretins 15 mii de dolari SUA de la conducătorul unui agent economic pentru a interveni pe lângă alți colegi de-ai săi să adopte o soluție favorabilă într-un litigiu civil. În cadrul acțiunilor de urmărire penală, procurorii de comun cu CNA, au documentat acțiunile ilicite ale judecătorului, acesta fiind reținut și învinuit de primirea a 11 mii de dolari SUA din suma inițial pretinsă.

Într-un alt episod, potrivit rechizitoriului, susținând că are influență asupra procurorilor, magistratul a pretins de la conducătorul aceleiași firme o mie de dolari SUA pentru a interveni la adoptarea unei decizii într-un proces penal care ar avantaja interesele respectivului agent economic.
 
La demersul Procuraturii Anticorupție magistratul a fost suspendat provizoriu din funcție până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza penală în care este vizat.

Fiind audiați de procurori, omul de afaceri și-a recunoscut parțial faptele incriminate, iar magistratul nu şi-a recunoscut vina, refuzând de a face declarații.

În prezent, ambii inculpați sunt cercetați în libertate.


Pub