Principală  —  IMPORTANTE   —   Președinta R. Moldova, Maia Sandu,…

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, despre acțiunea de protest împotriva ei: „Este un drept constituțional, pe care îl respect”

susra foto: Maia Sandu/ Facebook

„În calitate de președinte voi face tot ce-mi stă în puteri pentru a schimba spre bine viața tuturor cetățenilor, inclusiv a celor care au alte viziuni sau preferințe politice decât mine”, a scris pe pagina sa de Facebook președinta R.Moldova, Maia Sandu, după ce aflată într-o vizită de lucru în orașul Edineț a fost întâmpinată de un grup de persoane cu pancarte împotriva ei.

La Edineț m-a întâmpinat un grup care a protestat împotriva sosirii mele în raion. Protestul este un drept constituțional, pe care îl respect.

Președinta Maia Sandu a mai spus că marți, 1 iunie, a discutat cu primari, directori de școli, reprezentanți ai autorităților locale, medici și antreprenorii din raionul Edineț.

Interlocutorii mi-au relatat despre mersul campaniei de vaccinare, situația curentă din sănătate și educație, problemele localităților din Edineț. (…) Le-am povestit oamenilor cu care am discutat la Edineț despre planul de recuperare economică la care lucrăm în prezent, a menționat președinta Maia Sandu.

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, aflată într-o vizită de lucru în orașul Edineț, marți, 1 iunie, a fost întâmpinată de un grup de persoane în fața Casei de Cultură din localitate, cu pancarte și lozinci.

Mai multe imagini au fost publicate pe rețelele de socializare, majoritatea fiind distribuite de pe conturi de Facebook anonime.

Acțiunea de protest a avut loc la câteva zile, după ce liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a fost huiduit la o întâlnire cu oamenii din satul Molovata Nouă, raionul Dubăsari, fiind acuzat că „vinde țara” și că a permis „instaurarea ilegală a posturilor de control în zona de securitate”.