07:10:09 25.04.2024
Stiri

Mai mulți studenți din R. Moldova își vor continua studiile la Universitatea ERASMUS din Rotterdam. USM și instituția din Olanda au convenit să fie reluată mobilitatea academică începând cu semestrul II al anului de studii 2021-2022

Actualitate 01.06.2021 11:29 Vizualizări2949 Autor: Ziarul National
Mai mulți studenți din R. Moldova își vor continua studiile la Universitatea ERASMUS din Rotterdam. USM și instituția din Olanda au convenit să fie reluată mobilitatea academică începând cu semestrul II al anului de studii 2021-2022


Circa 30 de studenți ai Universității de Stat din Moldova (USM) își vor continua studiile la o prestigioasă instituție de învățământ din Olanda – Universitatea Erasmus din Rotterdam. Acest lucru a fost posibil grație Acordului de colaborare privind mobilitățile studenților și a personalului din învățământul superior pentru perioada anilor 2020-2022.

Părțile au căzut de acord să coopereze pentru schimbul de studenți și personal în contextul programului Erasmus +. Astfel, instituțiile s-au angajat să respecte cerințele de calitate ale Cartei Erasmus pentru învățământul superior în toate aspectele organizării și gestionării mobilității, în special în ceea ce vizează recunoașterea creditelor (sau echivalentului acestora) acordate studenților de către instituția parteneră.

De asemenea, instituțiile s-au angajat să gestioneze în mod solid și transparent fondurile alocate acestora de către Erasmus +.

Potrivit acordului, mobilitățile au fost repartizate în modul următor: din R. Moldova în Olanda - 28 de mobilități studențești și 5 mobilități de personal. Din Olanda în R. Moldova: 5 mobilități studențești și 2 mobilități de personal.

„La inițiativa ambelor instituții partenere, pe 6 mai 2021 a avut loc o ședință organizatorică, menită să traseze continuitatea acțiunilor prevăzute în acordul comun, în condițiile de ridicare a restricțiilor existente sub aspect pandemic. La aceasta, atât reprezentanții USM, cât și ai Universității Erasmus din Rotterdam au discutat asupra eventualității reluării mobilităților academice începând cu semestrul II al anului de studii 2021-2022, acest fapt presupunând și necesitatea prelungirii termenului acordului. Având în vedere faptul că instituțiile au căzut de acord privind reluarea mobilităților, aspecte vizând perioada, condițiile necesare a fi întrunite, precum și alte detalii conexe vor fi anunțate curând pe site-ul usm.md, precum și prin intermediul platformei Facebook”, se arată într-un comunicat de presă remis de USM.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md