/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

/VIDEO/ Lipsiți de copilărie. Zeci de minori și mamele lor își găsesc refugiul într-un un centru maternal din Capitală

missing
01 iunie 2021, ora 18:38

Pentru mii de copii din țară, 1 iunie nu este o zi despre dulciuri și bucurie, ci mai degrabă despre lipsuri și dorința unei vieți mai bune. De obicei, copiii din familiile unde există risc de abandon, violență sau alte probleme de ordin social, nu prea știu ce înseamnă copilărie și, mai ales, copilărie fericită. Împreună cu mamele lor, deseori adolescente, unii își găsesc refugiul la un centru maternal din Capitală, unde beneficiază de asistență psihologică, financiară, dar și de un loc de trai temporar. Fiecare femeie care ajunge acolo, are o istorie de viață complicată și încearcă să construiască de la zero o familie, în sensul adevărat al cuvântului.

Maria este unica beneficiară din Centrul maternal, care a avut curajul să ne povestească istoria ei de viață, pe cât de scurtă, pe atât de dramatică. Trăia la Chișinău, atunci când a aflat că mama ei este grav bolnavă și are nevoie de bani pentru operație. Așa că, fără a se gândi mult, și-a strâns cele mai necesare lucruri și a plecat la muncă în România.

Lunar, trimitea acasă bani, acolo unde a lăsat un copil de vârstă preșcolară. Totuși, banii munciți sau dovedit a fi insuficienți și mama ei s-a stins din viață. Între timp, Maria a rămas însărcinată de la un român.

Întrucât nu activa legal, femeia a fost deportată în Moldova, unde a născut-o, acum două săptămâni, pe fetița ei. Însă la revenirea în țară, nu a putut să trăiască împreună cu sugarul, în vechiul său apartament, întrucât tatăl și fratele matur, pe care i-a lăsat să aibă grijă de casă, nu au plătit în tot acel timp nicio factură.

Acum, femeia este într-o situație disperată. Pe de-o parte, tatăl și fratele ei, care nu lucrează, nu au achitat facturile pentru apartament cu banii pe care i-a trimis și, prin urmare, apartamentul nu este locuibil și cu datorii imense. Pe de altă parte, bani nu mai are și nu este nimeni care s-o ajute să-și întrețină copilul, mai spune Maria.

Așa că medicii din maternitatea unde a născut au sfătuit-o să se adreseze la misiunea socială Diaconia pentru ajutor. Aici, femeia și-a găsit refugiul psihologic, un adăpost temporar și grija de care are nevoie. Totuși, stă doar cu nou-născutul, pentru că băiatul de 7 ani trăiește la fratele ei, care nu îi permite să comunice cu el. Nici astăzi, de ziua copiilor, nu i-a dat voie să-l felicite.

Femeia își pune speranța în iubit, care îi promite să vină, la toamnă, și să o ia cu el în România. Totuși, în primul rând, se gândește la copii. Maria mărturisește că se simte vinovată de situația în care a ajuns și spune că va face și imposibilul, pentru un viitor mai bun al familiei sale.

La Centrul maternal, mai sunt nouă mame și fiecare ascunde o istorie de viață dramatică. Potrivit responsabililor, este pentru prima dată, în ultimii ani, când au atât de multe solicitări din partea femeilor ajunse la necaz. Anul trecut, de exemplu, 23 de cupluri mamă-copil au beneficiat de asistență, iar în acest an, ar putea fi mult mai multe.

A crescut mult și numărul tinerelor, care nasc înainte de a împlini vârsta de 18 ani și se află în situații de risc. De obicei, acestea povestesc cum au fost izgonite de rude sau ajung aici, pentru că nu pot să se descurce de unele singure. Și acum, jumătate dintre beneficiarele care sunt găzduite de Centrul maternal sunt minore.

Costurile pentru întreținerea Centrului sunt acoperite din donațiile oamenilor, dar și din cele ale partenerilor din străinătate, astfel că fiecare contribuție este binevenită. O zi de asistență pentru un cuplu mamă-copil costă în jur de 180 de lei, bani care pot schimba radical viața familiilor.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram