image
Sursa foto: profit.ro

De mâine, cetățenii RM care au un certificat național de vaccinare pot călători în Ungaria, fără să stea în izolare

De pe 1 iunie, cetăţenii Republicii Moldova, posesori a unui certificat național de vaccinare, pot călători în Ungaria, fără să stea în carantină. Astfel, Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ungariei au convenit recunoașterea reciprocă a certificatelor oficiale de imunizare anti-Covid-19.

„Decizia de recunoaștere reciprocă a certificatelor de vaccinare anti-Covid-19 este în deplină concordanță cu parteneriatul strategic dintre cele două state care fundamentează relațiile moldo-maghiare, constituind un semn de solidaritate și sprijin reciproc în direcția comună de identificare a unor soluții eficiente pe fondul tendințelor de ameliorare a situației pandemice în regiune”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

În acest mod, Republica Moldova și Ungaria vor garanta cetățenilor titulari ai certificatelor oficiale de imunizare, intrarea sau tranzitarea fără restricții a teritoriului Republicii Moldova și al Ungariei. Totodată, conform înțelegerilor convenite, copiii sub vârsta de 18 ani, care vor însoți deținătorii de certificate de imunizare, se vor bucura de aceleași drepturi de intrare sau tranzitare a teritoriului.

Ungaria este prima țară cu care Republica Moldova a convenit recunoaștere reciprocă a certificatelor naționale de vaccinare.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: