Ce trebuie să cunoști dacă ai primit prima doză de vaccin peste hotare și vrei să primești rapelul în Moldova

Ministerul Sănătății a venit cu unele precizări pentru moldovenii care s-au vaccinat cu prima doză peste hotare și vor să primească rapelul în țară. Astfel, cei care vor să fie vaccinați cu a doua doză, pot să o facă cu unele riscuri pe propria răspundere. Potrivit MS, unele vaccinuri pot lipsi din stoc, iar certificatul de vaccinare să nu fie valid în alte țări.

Foto: UNIMEDIA

„1. Republica Moldova nu deține tot portofoliul de vaccinuri prezente la nivel internațional. Astfel, unele vaccinuri pot lipsi din stoc.

2. Persoanele trebuie să se informeze, în prealabil, la Centrul de vaccinare dacă sunt vaccinuri disponibile. De menționat că vaccinul produs de Institutul Gamaleya (Sputnik – V) și cel de Pfizer/BioNTech (Comirnaty) sunt într-un stoc limitat. Astfel, persoanele, care se vaccinează, trebuie să își administreze a doua doză la un interval de 21 de zile. Pentru o bună organizare și planificare de utilizare a dozelor, vaccinul este repartizat doar persoanelor care necesită două doze. Mai exact, persoanele, care au fost vaccinate cu o doză peste hotare, nu pot fi vaccinate cu a doua doză în Republica Moldova.

3. Persoanele, care sunt vaccinate cu prima doză peste hotare și doresc să fie vaccinate pe teritoriul țării, trebuie să își asume riscul că nu vor primi certificat complet de vaccinare, pentru că sistemul electronic (RVC19) nu va putea genera certificate în care sunt incluse doze din străinătate, precum și seria vaccinului, instituția care a administrat, etc.. Prin urmare, persoanele, care își asumă riscul de a se vaccina în două țări diferite și care va recepționa două certificate de vaccinare diferite, riscă să nu dețină un certificat valid de vaccinare, iar în cazul că dorește să plece într-o călătorie trebuie să se informeze dacă certificatele respective vor fi valabile pentru a intra în țară”, se arată 

Potrivit ministerului Sănătății, Municii și Protecției Sociale că persoanele care sunt vaccinate pe teritoriul Republicii Moldova, primesc certificat de vaccinare generat automat de Registrul Electronic de Vaccinare împotriva COVID-19 (RVC19). Certificatul este întocmit în trei limbi: română, rusă și engleză.

„Pentru a asigura un nivel sporit de securitate a datelor prezentate în certificat, se aplică QR cod, semnătura și ștampila. Certificatul este imprimat în cadrul instituției medico-sanitare și se acordă persoanei imunizate. Regulamentul de emitere este stipulat în ordinul MSMPS nr. 93 din 05.02.2021 cu privire la implementarea „Planului național de imunizare împotriva COVID-19”. Astfel, conform ordinului MSMPS pct. 14, persoanele, care au finalizat procesul de vaccinare împotriva COVID-19, primesc certificatul de vaccinare conform anexei nr.12.”, menționează reprezentanții MS.

Aceștia mai spun că în prezent, certificatele de vaccinare nu sunt recunoscute la nivel internațional de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Astfel, fiecare țară își creează mecanismele de validare a acestora.

„Certificatul emis de Centrele de vaccinare din Republica Moldova dețin toate variabilele necesare a unui certificat de vaccinare, precum date personale, producătorul, seria vaccinului, data administrării și elementele de securitate, cum ar fi ștampila, semnătura și QR cod. Toate acestea sunt prezentate și în limba engleză, rusă”, spun reprezentanții MS.

Până în prezent, autoritățile nu au o bază de date a moldovenilor care s-au vaccinat peste hotare.


Pub