image
Sursa foto: jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Opinii contradictorii în legătură cu anularea numirii lui Clima: „Maia Sandu revocă un decret care și-a consumat efectul”

Președintele Maia Sandu a revocat un decret care și-a consumat efectul, afirmă președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Vladislav Gribincea, cu referire la decretului de numire a lui Vladislav Clima la șefia Curții de Apel.

În opinia expertului, situația este similară cu cea de acum două săptămâni, în contextul revocării Domnicăi Manole, atunci când Partidul Acțiune și Solidaritate spunea că nu poate fi revocat un act care și-a consumat efectul.

„Eu am criticat dur numirea domnului Clima în funcția de președinte a Curții de Apel Chișinău, deoarece nu era nici etic și nici onest. Dar numirea, odată ce a avut loc, nu mai poate fi revocată. Altfel, nu rămâne nimic din independența judecătorilor, iar fără independența acestora nu este stat de drept, pentru care militează PAS! Nu poate fi făcută dreptate prin nedreptate.Doamna președintă, nu știu cine v-a dat sfatul să emiteți acest decret. Vă îndemn să puneți serios la îndoială profesionalismul sau buna credință a acestuia. Dacă s-a făcut cu intenție, o sabotare mai bună nici nu poate exista”, a menționat Vladislav Gribincea.

De cealaltă parte, deputatul PAS Sergiu Litvinenco consideră că revoarea numirii lui Clima și cea a Domnicăi Manole sunt situații diferite.

„În cazul lui Vladislav Clima, nicidecum nu se atentează la statutul de judecător al acestuia, ci exclusiv la funcția sa administrativă – de președinte al Curții de Apel Chișinău. Vladislav Clima rămâne în continuare judecător al Curții de Apel Chișinău, va putea face în continuare dreptate (se pot pune ghilimelele după caz), astfel încât principiul independenței judecătorului garantat de multiple acte internaționale și naționale nu este afectat nicidecum”, spune Litvinenco.

Potrivit deputatului, nu este vorba de o finalizare definitivă a procesului de desemnare a președintelui Curții de Apel Chișinău, ci de revenirea la situația dinaintea numirii lui Vladislav Clima ca Președinte al Curții de Apel Chișinău prin Decret al Președintelui.

„Cu alte cuvinte, Președintele țării, în virtutea prerogativelor sale constituționale, a decis respingerea candidaturii lui Vladislav Clima la șefia al Curții de Apel Chișinău propusă de CSM. Și acum CSM, la rândul său, urmează să analizeze repetat dacă își menține propunerea anterioară sau renunță la ea. Mingea este în continuare în terenul CSM, care trebuie să ia decizia finală. Numai că, de această dată, obligatoriu cu respectarea legii”, a adăugat Litvinenco.

Legislatorul PAS mai spune că o astfel de decizie se circumscrie prevederilor Codului administrativ (spre deosebire de cazul Președintelui Curții Constituționale, unde raporturile erau guvernate exclusiv de prevederile Constituției și nu de Codul administrativ).

„Și anume art. 146 alin.(1) lit.c) și e) din Codul administrativ. Aici se spune despre posibilitatea revocării un act administrativ individual legal favorabil chiar și după ce a devenit incontestabil atunci când fie că fără revocarea lui s-ar periclita interesul public, fie în cazul în care revocarea este necesară prevenirii sau înlăturării dezavantajelor grave pentru bunăstarea comună. Aprecierea acestor aspecte ține de competența Președintelui țării, iar Președintele, bazându-se, probabil, pe lucruri știute și neștiute despre Vladislav Clima a luat decizia respectivă. Eu nu pot să nu fiu de acord cu analiza doamnei Președinte, or, dincolo de multe alte lucruri, realizarea unei reforme veritabile a justiției cu magistrați care au anulat alegeri libere, corecte și democratice îmi vine greu să mi-o imaginez”, a mai spus Litvinenco.

Precizăm că Maia Sandu și-a argumentat decizia prin faptul că ar fi obținut noi informații despre concursul pentru ocuparea funcției respective. Potrivit președintei, Consiliul Superior al Magistraturii a încălcat procedurile legale și a admis un conflict de interese atunci când a propus numirea lui Clima pentru această funcție. Ar fi vorba despre un conflict de interese nedeclarat de către unii membri ai CSM care au participat la luarea deciziei: Vladislav Clima avea calitatea de judecător în cauza administrativă privind contestarea hotărârii CSM, prin care a fost eliberat acordul de tragere la răspundere penală a fostului judecător Mihail Ciugureanu, tatăl membrului CSM Carolina Ciugureanu-Mihailuța, iar membrul CSM Elena Belei avea calitatea de conducător științific al doctorandului Vladislav Clima.

Clima a declarat pentru Jurnal TV că va contesta decizia Maiei Sandu. „Nu pot să spun că m-a surprins această decizie. Fiind judecător din 2006 și bazându-mă strict pe legislație, apreciez decizia ca fiind una ilegală, pe care o voi contesta conform procedurilor”, ne-a declarat judecătorul.

Noutăţile partenerilor

comentarii: