image
Sursa foto: jurnal.md

Caz șocant la Bălți: Un bărbat a atacat trecătorii cu un cuțit, a rănit un polițist, apoi a încercat să se sinucidă // VIDEO

Un bărbat a sărit în fața unui camion, a atacat câțiva trecători, s-a luptat cu polițiștii, pe unul dintre ei rănindu-l cu un cuțit, apoi a încercat să se sinucidă, dar a fost imobilizat într-un final de polițiștii de patrulare.

S-a întâmplat, astăzi, în municipiul Bălți. Un echipaj de patrulare a fost anunțat de către un cetățean că un pieton s-a aruncat în fața unui camion.

Șoferul a reușit să frâneze la timp, izbutind să evite o tragedie. Un alt conducător auto s-a apropiat să ofere ajutor crezând că este vorba de un accident.

Bărbatul a scos un cuțit și a amenințat ambii șoferi. La un moment dat, unul dintre aceștia a reușit să-i ia cuțitul, însă acesta a scos din buzunarul hainei al doilea cuțit, continuându-și amenințările.

Între timp, la fața locului au ajuns inspectorii de patrulare care au încercat să-l calmeze. La un moment dat, bărbatul ar fi sărit la doi trecători.

Polițiștii l-au înconjurat și au încercat să-l dezarmeze, unul dintre ei a fost rănit. Colegul său a fost nevoit să aplice arma din dotare, efectuând o împușcătură de avertizare în plan vertical.

Agresorul continua să fie extrem de violent cu toți din jur, oamenii legii fiind nevoiți să-l împuște în picior. După ce a căzut, bărbatul a încercat să-și taie gâtul, dar a fost oprit de polițiști.

Oamenii legii i-au acordat primul ajutor și au solicitat intervenția medicilor. Persoana se află în afara oricărui pericol.

Pe acest caz a fost pornit un proces penal, organul de urmărire penală și cel al procuraturii urmând să califice acțiunile persoanei.

caz

Noutăţile partenerilor

comentarii: