image
Sursa foto: thelocal.it

OMS spune clar când se va încheia pandemia

Pandemia de COVID-19 se va încheia atunci când va fi vaccinată cel puţin 70% din populaţia globului, a declarat vineri directorul regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge, care se declară îngrijorat de contagiozitatea mult mai puternică observată în cazul noilor variante ale virusului SARS-CoV-2.

„Pandemia se va termina atunci când vom atinge o acoperire vaccinală minimală de 70%", a declarat Hans Kluge într-un interviu. El spune că vacinarea este „încă prea lentă”, inclusiv în Europa, unde contagiozitatea noilor variante virale reprezintă o sursă de îngrijorare.

„Ştim, de exemplu, că varianta B.1.617 (varianta indiană) este mai contagioasă decât varianta B.117 (varianta britanică), care era deja mai contagioasă la rândul ei decât tulpina precedentă”, a mai spus directorul pentru Europa al OMS, subliniind că vaccinurile funcţionează totuşi, în prezent, împotriva mutaţiilor detectate ale noului coronavirus.

Directorul regional al OMS consideră că este importantă accelerarea ritmului vaccinării, pentru a pune capăt acestei pandemii care durează "mai mult timp decât ne aşteptam", scrie Agerpres.

„În timpul unei pandemii, rapiditatea este esenţială", a adăugat Hans Kluge, iar viteza de reacţie a lipsit la începutul pandemiei.

„Chiar şi atunci când OMS a declarat pandemia, numeroase ţări erau în continuare în expectativă, am pierdut un timp preţios", a explicat acelaşi medic belgian. Chiar şi astăzi, "timpul joacă împotriva noastră (...) Trebuie să accelerăm (campania de vaccinare - n.r.), trebuie să creştem numărul de vaccinuri", a mai spus el.

În cele 53 de teritorii aflate în regiunea Europa, potrivit criteriilor OMS, 26% din populaţie a primit o primă doză a unui vaccin anti-COVID-19.

În Uniunea Europeană, 36,6% din populaţie a primit cel puţin o doză a unui vaccin, potrivit unei numărători realizate de AFP, iar 16,9% dintre rezidenţii din UE au fost vaccinaţi cu schemă completă.

Noutăţile partenerilor

comentarii: