1 iunie 2021- zi lucrătoare

 Ziua de 1 iunie, când este sărbătorită Ziua internațională a copilului, anul acesta va fi lucrătoare. Precizarea a fost făcută de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care face trimitere la Codul Muncii.

Foto:

Conform Codului Muncii al Republicii Moldova, ziua de 1 iunie nu este declarată zi de sărbătoare nelucrătoare. În anii precedenți, cu excepția anului 2020, această zi era declarată liberă pentru bugetari prin hotărâre de Guvern.

„Este important ca în procesul elaborării normelor de reglementare a relațiilor de muncă și a relațiilor social-economice să nu fie neglijate drepturile salariaților, dar nici drepturile angajatorilor. 

Respectiv, propunerile de modificare a legislației muncii trebuie să garanteze obiectivitatea acțiunilor propuse și asigurarea respectării principiilor de bază ale parteneriatului social.

Instituția precizează că, în cadrul negocierilor purtate între partenerii sociali, va continua discuțiile pe marginea problemei abordate până la atingerea unui consens, iar consensul își va găsi reflectare într-un proiect de lege de modificare a art. 111 din Codul Muncii.



Pub