Reacția SIS la declarațiile lui Dodon privind „rapoartele oferite Maiei Sandu”

Serviciul de Informații și Securitate neagă acuzațiile făcute astăzi de liderul PSRM, Igor Dodon, precum că „la 2-3 zile Maia Sandu primește un raport detaliat” de la ei. Instituția neagă orice implicare în activități ce depășesc cadrul legal.

Foto: UNIMEDIA
„Serviciul de Informații și Securitate nu va comenta declarațiile politice. În acelasi timp, instituția neagă orice implicare în activități ce depășesc cadrul legal. Spre regret, SIS este frecvent utilizat de către diverși actori politici sau lideri de opinie în retorica lor, fără ca aceștia să cunoască esența activității Serviciului, precum și procedurile respectate de instituție. Menționăm că, pentru autorizarea unor măsuri „ofensive” este nevoie de realizarea cumulativă a tuturor condițiilor legale. În pofida oricăror insinuări, SIS își reafirmă hotărârea de a menține neutralitatea și echidistanța în activitatea cotidiană cu realizarea misiunilor în conformitate cu interesele de securitate ale Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat emis de SIS.

Membrii familiei Maia Sandu sunt urmăriți de cel puțin câteva săptămâni, afirmă însăși președinta. Aceasta îl acuză pe ministrul Pavel Voicu, care la comanda socialiștilor ar fi dispus acest lucru. Mai mult, Sandu declară că astfel de acțiuni se întâmplă nu doar în raport cu aceasta, dar și cu alți oameni politici care nu fac parte din PSRM. Chiar și așa, Sandu spune că nu depune o plângere, însă face apel la cetățeni să iasă la vot pentru a alege un parlament onest care va curăți instituțiile.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a respins acuzațiile făcute de Maia Sandu precum că membrii familiei sale ar fi urmăriți la indicația socialiștilor. Dodon susține că este vorba despre o încercare a Maiei Sandu de a se victimiza în campania electorală, dar și o stare paranoică. Potrivit politicianului, la moment doar SIS se ocupă la moment de filaj, care este în subordinea Maiei Sandu.

Noi cunoaștem o informație foarte sigură că o dată în 2-3 Maia Sandu primește pe masă un raport, detaliat de la SIS, ce a făcut Dodon, soția lui Dodon, când s-au dus copii la școală, când l-au adus, ce fac deputații PSRM în teritoriu, iată asta se întâmplă într-adevăr în Moldova. De filaj în Moldova acum se ocupă SIS, la indicația președintelui țării. SIS o să zică că nu-i așa. Voi credeți că oamenii sunt proști? Acum se întoarce perioada - stat dictatorial. Asta e o încercare de victimizare”, a adăugat Dodon.


Pub