Explicația Procuraturii la renunțarea învinuirii lui Platon în dosarul privind furtul miliardului
Procuratura pentru Combaterea Criminalități Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) susține că în rezultatul cercetării tuturor probelor noi, coroborate cu probele administrate în cadrul urmăririi penale, pe motiv că fapta incriminată nu a fost comisă de către Veaceslav Platon, procurorii au ajuns la concluzia de renunțare la învinuirea adusă acestuia.


Foto: UNIMEDIA
„În rezultatul rejudecării cauzei penale în ordine de revizuire, în care Veaceslav Platon a fost condamnat prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 20.04.2017 pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de articolul 190 alineatul (5) din Cod penal și articolul 243 alineat (3) litera (b) din Codul penal, în rezultatul cercetării tuturor probelor noi, coroborate cu probele administrate în cadrul urmăririi penale, pe motiv că fapta incriminată nu a fost comisă de către Veaceslav Platon, procurorii au ajuns la concluzia de renunțare la învinuirea adusă acestuia.

Totodată, acuzatorul a solicitat restituirea dosarului penal pentru reluarea urmăririi penale, în vederea identificării făptuitorului infracțiunilor.

Luând act de ordonanța procurorului, instanța de judecată a anunțat încheiată cercetarea judecătorească și a dispus amânarea dezbaterilor judiciare pentru 1 iunie, ora 09.00, în același sediu”, se arată într-un comunicat al Procuraturii. 

Procuratura Generală a renunțat la acuzațiile în adresa omului de afaceri, Veaceslav Platon în dosarul ce privește frauda bancară. Potrivit avocatului său „conform Codului de procedură penală, procurorul dacă constată în urma cercetării probelor că persoana este nevinovată, el este obligat (așa și scrie în Cod) să renunțe la învinuiri”, a declarat pentru UNIMEDIA, Ion Crețu, avocatul lui Platon. 



Pub