14:17:57 25.04.2024
Stiri

Cine este Sofia Sapega, iubita disidentului Roman Protasevici vânat de autoritățile din Belarus

Actualitate 27.05.2021 16:59 Vizualizări1288 Autor: Ziarul National
Cine este Sofia Sapega, iubita disidentului Roman Protasevici vânat de autoritățile din Belarus


Duminica trecută, Sofia Sapega și iubitul ei, jurnalistul disident Roman Protasevici, au fost reținuți de autoritățile din Belarus. Cei doi erau într-un avion care decolase de la Atena, cu destinația Vilnius, în Lituania, când Belarusul a trimis un avion militar și a forțat aeronava civilă să aterizeze în Minsk, capitala Belarusului.

Țările occidentale au acuzat Belarusul de deturnarea avionului Ryanair, care a fost redirecționat în urma unei presupuse amenințări cu bomba.

Sofia Sapega, care are cetățenie rusă, mergea la Vilnius pentru a-și susține teza de masterat la Universitatea Europeană de Științe Umane, acolo unde studiază dreptul internațional.

Într-un comunicat, universitatea a cerut „respectarea drepturilor și libertăților” garantate de constituția Belarusului.

Ce spun colegii despre Sofia Sapega

Sofia Sapega, de 23 de ani, este reținută într-un centru de detenție preventivă din Minsk pentru o perioadă de două luni, „ca măsură preventivă”, a declarat avocatul ei, Alexander Filanovich, pentru BBC.

Ministerul rus de externe a precizat într-o declarație că tânăra riscă acuzații penale.

Avocatul ei spune că a fost acuzată că a comis o „infracțiune”, dar nu a putut furniza mai multe detalii din cauza unui acord de confidențialitate semnat cu autoritățile din Belarus.

Cercetările sunt făcute de Comitetul de anchetă din Belarus, o filială a serviciului de securitate al țării. Filanovich a declarat că anchetatorii procesează informații pentru consulatul rus și este posibil ca acestea să fie publicate în mass-media de stat din Rusia.

După arestarea celor doi, un videoclip cu Sofia Sapega a fost distribuit de către autoritățile din Belarus. În acesta, ea spune că este editor al unui cont social media, Black Book of Belarus, unde au fost publicate informații despre oficiali din domeniul securității din țară. Belarus a clasificat acest canalul drept „grup extremist”.

Criticii spun că a făcut declarația sub constrângere.

Potrivit unuia dintre colegii ei de clasă, Sofia și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Belarus și nu era activistă de opoziție.

Mama Sofiei Sapega, Anna Dudich, a declarat pentru BBC că aceasta nu a lucrat în Lituania pentru liderul opoziției bieloruse Svetlana Tikhanovskaya.

Anna Dudich și câțiva dintre colegii de clasă ai Sofiei au confirmat că aceasta se afla la Vilnius din august 2020 și că nu a fost la Minsk pentru a participa la protestele împotriva președintelui Alexander Lukashenko.

Înainte de arestare, Sofia a reușit să-i transmită mamei sale pe WhatsApp doar un cuvânt: „Mami”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md