Linkuri accesibilitate

Neagă, înșeală, defăimează și deviază


Ecosistemul pro-Kremlin și-a stabilit stabilit discursul despre acțiunea lui Lukașenka de „piraterie susținută de stat”, cum a numit-o CEO-ului de la Ryanair. Toate instituțiile controlate de Kremlin repetă aceleși două mantre: „Toți fac asta!” și „Pratasevici e un tip rău”.

Prima nu e numai total irelevantă, dar și greșită factual. Lukașenka este singurul șef de stat, deși în cazul lui nelegitim, care a ordonat unor avioane de luptă să forțeze aterizarea unui avion civil pentru arestarea unui oponent politic. A doua - că dizidentul Raman Pratasevici e un „extremist” - e și nefondată și fără relevanță, în cazul dat. Ea nu justifică decizia lui Lukațenka de a utiliza forța militară împotriva unui avion civil.

În timp ce încearcă să-l apere pe Lukașenka, Fundația pentru cultură strategică de la Moscova, de fapt sprijină idea că președintele nelegitim a acționat ilegal:

| Evident, ceea ce s-a întâmplat în spațiul aerian bielorus a fost neregulamentar și posibil ilegal.

Cu toate acestea, Fundația respectivă încearcă să dea vina pe liderii europeni pentru că au „refuzat să-l predea pe Pratasevici, forțându-l astfeș pe Lukașenka să face controversata manevră. Și în general, toată lumea face asta!

Alte instituții încearcă să-l defăimeze pe dl Pratasevici însuși. Asta e, din nou, irelevant în cazul amenințărilor militare ale lui Lukașenka împotriva unui aparat civil. Defăimarea urmează liniei potrivit căreia orice formă de dizidență e descrisă drept fascism sau nazism.

Și avem desigur apărarea tradițională de tipul „neagă tot”.

A amenința un aparat civil cu avioane de luptă „e strict în linie cu regulamentele internaționale”. Nu, nu este. Emiterea unei amenințări cu bomba nu e o procedură standard pentru prinderea unui criminal fugar. Asta e o minciună sfruntată.

Trebuie spuse cîteva cuvinte despre afirmația autorităților belaruse că amenințarea cu bomba a venit de la organizația teroristă Hamas. E de fapt un amatorism de tip Mike și Nick din partea regimului Lukașenka. Autoritățile ruse din domeniul transportului au pretins că Hamas le-a înaintat solicitarea ca Uniunea Europeană să facă presiuni asupra Israelului pentru încetarea focului. De ce ar contacta Hamas Minsk-ul pentru asta, și de ce ar cere o încetare a focului la câteva zile după parăzile lor victorioase în Gaza rămâne un mister, punând Minsk-ul în ciudata situație de a fi mai puțin de încredere decât o organizație teroristă condamnată pe plan internațional.

Se pare că e o regulă generală în rândul colaboratorilor presei pro-Kremlin: „când te îndoiești, dă vina pe Ucraina”. Krelinul însuși nu s-a grăbit să comenteze asupra incidentului Ryanair FR4879, lăsîndu-i pe colaboratori fără ghidaj cu privire la linia pe care s-o adopte. O instituție [de presă pro-Kremlin] n-a mai așteptat instrucțiuni de la Moscova, și pur și simplu a făcut ce trebuie făcut: a dat vina pe Ucraina. Arestarea a fost pusă la cale de serviciile de securitate ucrainene!

Când vine vorba de numere, dezinformarea legată de Ucraina a dominat săptămâna asta: puțin sub 20 de cazuri sînt dedicate încercărilor de a ataca Ucraina; câteva urmează clișee foarte vechi, „Ucraina e unstat nazist”, „Ucraina e nedemocratică”, Ucraina e agresivă și sub control american”, „Ucraina nu e un stat suveran”… Toate bine folosite și confortabile cazuri de dezinformare. Există la ora actuală 4.400 de cazuri legate de Ucraina în baza de date, aproape o treime din totalul de cazuri adunate începând din 2015.

Vedem o abordare conștientă din partea Kremlinului: ocupă spațiul informațional. Metoda a fost prezentată cu grijă în jurnalele rusești de studii de securitate:

Un scenariu modelat preventiv, răspunzând intereselor naționale ale statului, poate diminua semnificativ impactul activităților forțelor străine în sfera informațională, pentru că de regulă ele încearcă să ocupe locurile goale [în fluxul informațional]

Whataboutism* și păcăleli – media pro-Kremlin modelează scenariile și evită chestiunile de bază and avoiding the core issues.

*

Metoda whataboutism-ului („what about – dar despre?”) a fost pusă la punct de propaganda sovietică, care în timpul Războiului Rece răspundea criticilor americane privind nerespectarea drepturilor omului în URSS cu întrebări de genul: „Dar voi de ce nu vorbiți despre rasismul din Statele Unite?” (N.Trad)

Articol publicat pe site-ul EU vs Disinfo în traducerea lui Lucian Ștefănescu

XS
SM
MD
LG