Prima reacție a Maiei Sandu în cazul arestării a ex-redactorului-șef NEXTA: „Suntem îngrijorați de situația de acolo”

BeFunky-collage

Maia Sandu a venit cu o reacție oficială a instituției prezidențiale cu privire la arestarea Roman Protesevici ex-redactorului-șef al canalului de telegram NEXTA. Președinta se arată îngrijorată de felul cum acesta a fost arestat și consideră că atât el, cât și prietena lui vor fi eliberați cu ajutorul organismelor internaționale.

„Lucrurile care se întâmplă în Belarus sunt foarte grave și noi suntem foarte îngrijorați de soarta oamenilor care au ajuns să fie închiși pe nedrept. Sperăm că inclusiv cu participarea ONU că lucrurile se vor îmbunătăți, iar acești oameni vor fi eliberați din detenție. Ce ține de impunerea unor sancțiuni, această competență o are guvernul cu un mandat deplin”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că avionul la bordul cărui se afla jurnalistul Roman Protasevici, care decolase din Atena, Grecia, cu destinaţia Vilnius, Lituania, a fost returnat către Minsk, unde, după aterizare, Protasevici a şi fost arestat.

Roman Protasevici, fostul redactor-șef al canalului de Telegram NEXTA, în vârstă de 26 de ani, este acuzat de terorism şi riscă pedeapsa cu moartea.

NEXTA este un canal de Telegram,care a apărut în anul 2017 și a cărui redacție se află în Varșovia. El informează activ despre protestele din Belarus, începute odată cu anunțarea rezultatelor de la alegerile prezidențiale din anul trecut. Roman Protasevici și-a anunțat plecarea din NEXTA în luna septembrie a anului trecut.

În consecință, companiile europene Air France, Lufthansa, SAS, AirBaltic, KLM și Finnair au anunțat, de asemenea că aeronavele lor nu vor mai zbura prin Belarus și vor găsi rute alternative prin care să evite această țară.

Liderii europeni au aprobat, luni seara, impunerea de noi sancțiuni împotriva Belarusului, căruia îi cer eliberarea imediată a activistului Roman Protasevici și a prietenei acestuia, Sofia Sapega, arestați duminică în urma deturnării la Minsk, sub un fals pretext, a avionului în care călătoreau pe ruta Atena – Vilnius.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente