Cum pedepsește Tiraspolul persoanele care încalcă regimul de carantină

Irina Odobescu
27/05/2021
Foto: zonadesecuritate.md

Administrația regiunii transnistrene continuă pedepsele cu privare de libertate pentru nerespectarea prevederilor situației de urgență. Angajații celor opt instituții de învățământ din regiune aflate sub jurisdicția autorităților constituționale au reușit doar de două ori să își ridice salariile la bancomatele din R. Moldova. Acestea sunt unele dintre concluziile Raportului Promo-LEX despre respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană pe timp de pandemie COVID-19. 

„În această perioadă au fost observate o serie de cazuri care confirmă că dreptul la libertatea și siguranța persoanei rămâne o provocare pentru administrația regiunii transnistrene. Pe timp de pandemie, locuitorii din stânga Nistrului nu au acces în continuare la o justiție echitabilă și la remedii eficiente împotriva cazurilor de privare ilegală de libertate”, se menționează în Raportul Promo-LEX. 

„Pentru încălcarea regulilor de carantină impuse de către administrația regiunii transnistrene, structurile locale de forță preferă în continuare pedepsele privative de libertate. În același timp, organizațiile internaționale recomandă, pe durata pandemiei, aplicarea măsurilor sau pedepselor neprivative de libertate.”

„Potrivit art. 20.6 din Codul contravențional local, persoana care încalcă prevederile situației de urgență (ale carantinei) riscă o pedeapsă sub forma unei amenzi de până la 736 de ruble (aproximativ 750 de lei) sau arest administrativ până la 30 de zile. Ușurința cu care se aplică arestul administrativ este observată și prin comparația pedepselor alternative: arest administrativ până la 30 de zile sau amendă până la 736 de ruble (aproximativ 750 de lei)”, arată sursa citată. 

Raportul exemplifică privarea de libertate și condamnarea a doi șoferi de ambulanță pentru pretinsa încălcare a regulilor de circulație în timpul pandemiei de COVID-19. Ambele persoane activau la Spitalul Central Raional Dubăsari, secția Serviciu de Urgență.

Angajații celor opt școli din regiunea transnistreană aflate sub jurisdicția R. Moldova primesc salariul pe carduri bancare ale băncilor comerciale moldovenești. Pentru că majoritatea absolută a profesorilor locuiesc în localitățile din regiunea transnistreană unde nu există bancomate, a apărut problema ridicării salariilor. În urma negocierilor, au fost elaborate liste suplimentare agreate de Chișinău și Tiraspol în baza cărora profesorii au avut posibilitatea să treacă prin posturile de control și să își ridice salariile.

Pe durata stării de urgență, angajații școlilor au avut posibilitatea să-și ridice de două ori salariile, în perioadele 6–10 aprilie 2020 și 4–8 mai 2020, de la bancomatele din localitățile aflate sub controlul autorităților constituționale: satul Varnița (raionul Anenii Noi), or. Rezina, satele Coșnița și Cocieri (raionul Dubăsari).

Mai multe detalii despre restricționarea libertății de exprimare în stânga Nistrului găsiți în Raportul „Drepturile Omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Retrospectiva anului 2020” pot fi accesate aici. 

Irina Odobescu
27/05/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii