Tudor Panțîru a fost ales vicepreședinte al Curții Constituționale a Bosniei și Herțegovinei

Ilie Gulca
27/05/2021
Tudor Panțîru

Fostul președinte al Curții Constituționale a Republicii Moldova, Tudor Panțîru, a fost ales vicepreședinte din rândul membrilor judecătorilor internaționali ai Curții Constituționale a Bosniei și Herțegovinei. Aceasta s-a întâmplat în contextul în care, pe 26 mai 2021, Curtea Constituțională a Bosniei și Herțegovinei și-a ales un nou președinte și trei vicepreședinți.

Tudor Panțîru este judecător internațional al Curții Constituționale din Bosnia și Herțegovina din 2002. El a fost judecător al Curții Constituționale a Republicii Moldova în 2013–2018, Curte pe care a prezidat-o în 2017–2018. El și-a anunțat demisia din această funcție și a depus mandatul de judecător al Curții, invocând motive de sănătate.

După ce anunţul său a fost făcut public, surse din domeniul justiţiei au făcut legătura dintre această decizie a preşedintelui Curţii Constituţionale și reorganizarea Curţii Supreme de Justiţie, anunţată de Alexandru Tănase.

Acest lucru i-a făcut pe mai mulţi să creadă că Mihai Poalelungi ar avea motive să renunţe la funcţia de preşedinte al Curții Supreme de Justiție în favoarea celei de preşedinte al instanţei constituţionale.

Tudor Panțîru s-a născut la 26 octombrie 1951, în Baraboi, Dondușeni. A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova (1977). A fost avocat, membru al Asociației Avocaților din Republica Moldova (1977-1980); judecător, Judecătoria Frunze, Chișinău (1980-1990); Președinte al Judecătoriei Frunze, Chișinău (1987-1990).

A fost președinte al Comisiei de evaluare, admitere și promovare a judecătorilor (1988-1990); deputat în Parlamenul Republicii Moldova (1990-1994); președinte al Comisiei  juridice în Parlamentul Republicii Moldova (1990-1992); ambasador, reprezentant permanent al Republicii Moldova pe lângă ONU (1992-1996); Judecător internațional, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (1995-2001).

A mai deținut funcțiile de consultant juridic la Departamentul Monitorizare al Consiliului Europei, Strasbourg (2001-aprile 2002); judecător internațional, Secția Penală a Curții Supreme din Kosovo (aprilie 2002-ianuarie 2004); judecător internațional, Misiunea ONU în Kosovo, președinte al Tribunalului Comercial ONU (ianuarie 2004 - decembrie 2008); judecător internațional, Curtea Constituțională din Bosnia - Herzegovina (2002 - în prezent); deputat în Parlamentul României (decembrie 2008 - decembrie 2012).

A fost consultant juridic și coordonator de program în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare pe segmentul consolidării sistemului legislativ şi judiciar (1996-1998). 

Ilie Gulca
27/05/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii