fbpx

21 de tineri au încercat să treacă vama românească ascunşi printre pepeni. Ce i-a dat de gol

Poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu din România au verificat un camion condus de un cetăţean ucrainean, care transporta pepeni de la o firmă din Turcia pentru una din Ucraina.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În urma controlului preliminar, poliţiştii au constatat faptul că sigiliul aplicat pe remorcă era rupt, motiv pentru care au făcut un control amănunţit, ocazie cu care au fost descoperiţi ascunşi în remorcă 21 de cetăţeni străini.

Este vorba de tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 28 de ani care provin din Siria, Irak şi Palestina – relatează Mediafax.

Aceştia s-au urcat în mijlocul de transport în Bulgaria şi urmau să fie transportaţi în Austria, cu sprijinul altor persoane.

Migranţii au declarat poliţiştilor de frontieră faptul că împreună au plătit suma de 6.000 de euro unei călăuze pe care au cunoscut-o pe teritoriul Turciei, cu scopul de a ajunge în vestul Europei.

Şoferul, migranţii şi mijlocul de transport au fost preluaţi de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun, notează sursa citată.

Articole asemănătoare

Back to top button