fbpx

România donează Republicii Moldova încă 100.800 de doze de vaccin AstraZeneca

Guvernul de la București a decis să doneze Republicii Moldova încă 100.800 de doze de vaccin anti-COVID AstraZeneca.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Anunțul a fost făcut de președinta Maia Sandu: „Mulțumim, România, pentru încă o donație de 100.800 de doze de vaccin AstraZeneca, aprobată azi de Guvernul României”.

„Mă bucur că am reușit să aducem cantități suficiente de vaccin pentru Republica Moldova până la începutul verii și că a fost accelerat ritmul de vaccinare. Îndemn toți cetățenii să se vaccineze cât de curând – acum avem suficient vaccin de mai multe tipuri pentru a oferi oamenilor posibilitatea de a alege.

Vaccinarea ne poate salva viața și ne va ajuta să scăpăm de măsurile de restricție și să ne apropiem de normalitate”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Precizăm că România a donat Republicii Moldova câteva sute de mii de doze de vaccin. În mare parte, este vorba despre serul AstraZeneca.

Articole asemănătoare

Back to top button