Și-a perfectat ilegal un permis de conducere polonez, pentru un post de muncă în Europa

Un tânăr ar fi oferit 1000 de euro pentru un permis de conducere polonez, care s-a dovedit a fi falsificat. Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Cahul au descoperit actul cu pricina, în timpul controlului amănunțit.

Foto: border.gov.md

Ieri, 25 mai, în jurul orei 18:30 pe sensul de ieșire din țară s-a apropiat un autoturism de model Ford, înmatriculat în Bulgaria. Conform declarațiilor atât ale șoferului, cât și pasagerilor, toți urmau să ajungă în Germania. 

Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus unui control suplimentar mașina și persoanele. Ca urmare, în bagajul personal al unuia dintre călători, un tânăr cu dublă cetățenie, a fost descoperit un permis de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile poloneze pe numele acestuia. După verificarea amănunțită cu tehnica specială, angajații Poliției de Frontieră au stabilit că actul este falsificat, fiind identificate mai multe elemente necaracteristice.

În cadrul audierilor, tânărul de 26 de ani, originar din raionul Ceadîr Lunga, a mărturisit că avea dificultăți în angajarea la muncă peste hotare, pe motiv că nu deținea documente ale unui stat european. De aici și i-a venit ideea, prin noiembrie 2020, fiind în Germania ar fi luat legătura cu un intermediar care l-a ajutat să-și perfecteze un permis de conducere polonez. A oferit suma de 1000 de euro.

În continuare, actul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei. Polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false, conform art.361 (al.1) Cod Penal al RM.


Pub