O nouă sesizare la CC: Ombudsmanul cere pentru copiii apatrizi, născuți pe teritoriul țării noastre, cetățenia R. Moldova

Ombudsmanul Copilului pledează pentru dreptul la dobândirea cetățeniei Republicii Moldova a copiilor născuți pe teritoriul țării noastre din părinți care nu sunt cetățeni ai statului. Ombudsmanul a depus la Curtea Constituțională o sesizare la acest subiect.

Foto:

În sesizare, Avocatul Poporului, Maia Bănărescu, pentru drepturile copilului menționează că, drept urmare a aplicării prevederilor actuale din cadrul național legal, copii născuți în Republica Moldova din părinți care nu au permis de ședere pot deveni apatrizi, în cazurile în care țara de origine a părinților/unuia din părinți nu acordă cetățenia sa copiilor născuți pe teritoriul altor state sau are rezerve în privința acestora.

De asemenea, Ombudsmanul relevă și faptul că prin modificările respective legiuitorul nu a ținut cont de prevederile constituționale în conformitate cu care toți copiii se bucură de un regim special și protecție specială din partea statului, astfel interesul superior al copilului fiind unul prioritar în toate domeniile. 



Pub