Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Lansarea conferinței „NICOLAE DABIJA, CIOPLITORUL DE FERESTRE”

   1982

Primăria municipiului Chișinău informează că astăzi, 25 mai a.c., ora 12:00, va avea loc lansarea conferinței Nicolae Dabija, cioplitorul de ferestre”. 

Evenimentul este organizat de „Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” în parteneriat cu Redacția saptămânalului „Literatura și Arta”, iar deschiderea conferinței va avea loc în Sala cu coloane a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, precum și în format online, prin intermediul platformei ZOOM. (Link pentru conectare: https://us02web.zoom.us/j/84421562367?pwd=VGFQWnlrUlRPdjhncXZJcjAzWThiUT09 Meeting ID: 844 2156 2367; Passcode: 195912).

Cartea Nicolae Dabija, cioplitorul de ferestre: monografie biobibliografică” este dedicată scriitorului Nicolae Dabija și a fost editată când începuse pandemia de coronavirus. Din motive clare, nu i s-a făcut o ieșire pe potrivă în lume. Astfel, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a venit cu inițiativa să lanseze, totuși, cartea, post-mortem, aceasta încopertând chintesența trăirii/trecerii lui Nicolae Dabija pe-acest pământ.

Volumul cuprinde: cuvânt către cititor; un excepțional și amplu portret vegetal al scriitorului făcut de dr. Lidia Kulikovski, o serie de studii dedicate protagonistului semnate de: Vlad Pohilă, Dan Puric, Ion Deaconescu, Adrian Dinu Rachieru, Aurelian Silvestru și Lili Bobu; și Bibliografia completă a scriitorului, care se apropie de 5000 de surse, a căror descriere și unificare nu a fost deloc ușoară; 6 indexuri (de nume, cronologic al creației, de versuri, de ediții periodice, de limbi și geografic). Iconografia cuprinde 80 de fotografii.

De asemenea, în premieră Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” va pune la dispoziția publicului, în acces deschis versiunea PDF a cărții, care poate fi descărcată din repozitoriul instituțional al bibliotecii: https://hapes.hasdeu.md/handle/123456789/66.

Menționăm că, la eveniment vor participa: Doina DABIJA, fiica regretatului scriitor, Valentina VOLONTIR – șefa Direcției Cultură a Primăriei Chișinău; Mariana HARJEVSCHI, dr., director al Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu”; Lidia KULIKOVSKI, dr., director adjunct al BM B.P. Hasdeu”, autoare a bibliografiei; Claudia TRICOLICI, autoare a bibliografiei, șef serviciu; Mihai CIMPOI, academician, istoric și critic literar; Vasile FLUTUREL, scriitor; Viorel DINESCU, scriitor; Iulian FILIP, dr., scriitor; Maria PILCHIN, critic literar; Victoria FONARI, dr., conf. univ., critic literar; Iurie COLESNIC, publicist, cercetător; Elena TAMAZLÂCARU, ziaristă.