„Îmi recunosc greșeala”. Primarul de Edineț, Cojocaru, prins cu conflict de interese

Ilie Gulca
26/05/2021
Constantin Cojocaru, primar de Edineț

Un inspector de integritate al Autorității Naționale de Integritate (ANI) a constatat că primarul de Edineț, Constantin Cojocaru, a semnat mai multe acte cu compania gestionară a Parcului industrial Edineț, al cărui co-fondator este un cumnat de-al său. De cealaltă parte, primarul își recunoaște „greșeala” și spune că ruda sa este un acționar minoritar la firma cu pricina.

Procedura de control a fost inițiată la începutul anului 2021, în baza unei sesizări în care se invoca că primarul ar fi asigurat din banii publici tot necesarul pentru amenajarea și activitatea unei firme, ECO-GARANT, cu clădire administrativă, rețele inginerești, drumuri, iluminat stradal, construcția unei hale industriale cu o suprafață de 1.400 metri pătrați.

În cadrul controlului, inspectorul de integritate a stabilit interesul personal între primar și unul dintre co-fondatorii acestei firme, Iurie Sandu, care s-a dovedit să fie cumnatul său.

Conform actului de constatare, primarul Cojocaru, exercitând mandatul de demnitate publică, a încheiat cinci acte administrative și juridice cu această firmă, și anume – două contracte de comodat, două procese-verbale de predare-preluare a unui bloc administrativ și a unor construcții, precum și o dispoziție prin care au fost realizate achitări de facturi din cadrul unui proiect de grant în valoare de 1.112.093 de lei.

În concluzie, primarul nu a declarat, nu a soluționat conflictul de interese real la ANI în termenul prevăzut de lege și a admis consumarea conflictelor de interese în raport cu firma a cărei fondator este ruda sa.

De cealaltă parte, primarul Cojocaru susține că ECO-GARANT a fost trecută printr-un concurs unde au participat atât participanți ai Guvernului, cât și ai Consiliului Local.

„Cumnatul meu, Iurie Sandu, are o parte foarte modestă în companie. Conform legii care definește conflictul de interese, trebuie să faci declarația de la 25% în sus. El are mai puțin de 25%, nu este acționar principal. Nu am semnat cu el nimic, lucrul s-a aflat mai târziu și de aici pornește toată problema.”          

ANI va solicita revocarea din funcție a primarului. Totodată, acesta riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică timp de 3 ani, urmând să fie înscris și în Registrul Interdicțiilor.

Cojocaru spune că va ataca actul ANI în judecată.

Ilie Gulca
26/05/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii