image
Sursa foto: Getty Images

Luis Suarez a explicat de ce a izbucnit în lacrimi după câștigarea titlului: "M-a sunat și am început să plângem"

Luis Suarez a marcat golul care a adus titlul în vitrina lui Atletico Madrid, iar acum a explicat imaginea memorabilă de la finalul partidei cu Valladolid, scor 2-1.

După ce meciul s-a terminat și Atletico Madrid a devenit campioana Spaniei, Suarez a fost surprins în lacrimi, în timp ce vorbea la telefon cu cineva. Suarez a explicat acum momentul:

"Vorbeam cu soția mea (n.r Sofia Balbi) pe video și amândoi am început să plângem, am suferit foarte mult în acest sezon. Să știți că banii nu aduc fericirea. Am suferit foarte mult când am fost nevoit să mă antrenez departe de familie, să schimb locul.

Am ajuns să petrec mai puțin timp cu familia mea, cu copiii mei. Soția mea m-a susținut în tot acest timp. După ultimul meci i-am văzut extrem de fericiți pe toți pentru câștigarea acestui titlu, iar această imagine nu o voi uita niciodată", a spus Suarez, citat de Marca.

Pus pe liber de Barcelona înaintea startului sezonului, Luis Suarez a contribuit la titlul câștigat de Atletico Madrid cu 21 de goluri și trei pase decisive, în 32 de partide de campionat jucate.

Luis Suarez a câștigat datorită victoriei cu Real Valladolid al cincilea titlu din Spania din carieră, după cele patru cucerite în tricoul Barcelonei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: