image
Sursa foto: Sky News

Aleksei Navalnâi este vizat în trei noi anchete penale

Opozantul politic rus încarcerat Aleksei Navalnâi anunţă într-un mesaj postat pe Instagram că este vizat în trei noi anchete penale, în care este acuzat de deturnarea ”tuturor donaţiilor” făcute organizaţiei sale anticorupţie, de înfiinţarea unei grupări care ”aduce atingere dreptului persoanelor” şi de insultarea unui judecător într-un proces recent, relatează AFP.

Opozantul, în vârstă de 44 de ani, a fost vizitat în celulă de către un inspector al puternicului Comitet rus de anchetă, însărcinat cu principalele anchete penale.

”Mi-a spus că în scumpa noastră Rusie se anchetează trei noi cazuri grave. Şi că 21 de anchetatori se ocupă de asta, la cel mai înalt nivel. Iar în fiecare dintre ele, infractorul sunt eu”, scrie el.

”Puternica mea organizaţie infracţională ia amploare. Comit tot mai multe fapte penale”, ironizează el, adăugând că este ”un geniu” al răului.

Încarcerat în ianuarie, la întoarcerea în Rusia după ce a fost îngrijit în Germania în urma unei otrăviri cu noviciok de care acuză Kremlinul, Navalnâi a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare într-un caz de fraudă denunţat de opoziţie.

El îşi ispăşeşte pedeapsa într-o închisoare din regiunea Vladimir, situată la aproximativ 100 de kilometri est de Moscova, unde a făcut în aprilie greva foamei, în semn de protest faţă de condiţiile detenţiei.

După arestarea sa, urmată de manifestaţii reprimate dur de poliţie, autorităţile ruse şi-au sporit presiunile împotriva mişcării anticorupţie a opozantului, scrie News.ro.

Justiţia rusă examinează în prezent o cerere de clasare a organizaţiei Fondul luptei împotriva corupţiei (FBK) şi a birourilor regionale ale lui Navalnîi drept ”extremiste”, ceea ce expune membrii şi colaboratorii unor pedepse dure.

Odată cu apropierea alegerilor legislative, prevăzute în septembrie, Parlamentul rus urma să adopte marţi, în a doua lectură, o lege care le interzice persoanelor implicate în organizaţii ”extremiste” să participe la scrutine.

Echipa lui Aleksei Navalnâi denunţă o manevră care vizează să interzică accesul susţinătorilor acestuia în alegeri - în contextul în care popularitatea preşedintelui rus Vladimir Putin este în declin, din cauza unei stagnări economice.

Noutăţile partenerilor

comentarii: